Catherine's Gate (Romanian: Poarta Ecaterinei) in Brașov, Romania, was built by the Tailors’ Guild, in 1559 for defensive purposes instead of an old gate destroyed by a flood in 1526. It is named after St. Catherine's Monastery that was situated here in former times. It is the only original city gate to have survived from medieval times. In fact the central tower is only a part of the original gate; documents talk about the existence of a wooden structure which was demolished in 1827. The original structure can be seen at the Weaver's Bastion where the large model of Brașov in 1600 is displayed. Old documents mention it under the name of Porta Valacce, the Vallah's Gate because it was the only entrance for the Romanians living in Șcheii Brașovului. They were not allowed to use the other four entrances. During the Saxon rule of the 13th to 17th century Romanians were forbidden from owning property inside the fortress walls and such they settled outside the wall in the neighborhood named Șcheii Brașovului. Romanians could only enter the town at certain times and had to pay a toll at the gate for the privilege of selling their produce inside the citadel. The four small corner turrets (also seen in other Transylvanian towns) symbolize the fact that the town had judicial autonomy, and the "right of sword" (ius gladii), which was the right to decide on capital punishment. Above the entrance the tower bears the city's coat of arms, a crown on an oak tree trunk and roots. At the present time Catherine's Gate houses a museum.

Poarta Ecaterinei a fost una dintre porțile fortificațiilor cetății Brașovului, situată la mijlocul laturii de sud-vest, între Bastionul Țesătorilor și Bastionul Fierarilor. Ca parte a zidului de sud-vest al ansamblului fortificațiilor orașului, Poarta Ecaterinei este declarată monument istoric (cod LMI BV-II-m-A-11294.01). Poarta asigura trecerea prin zidul dublu al cetății, fiind, pentru aproape trei secole, singura poartă a orașului spre Șchei. Astăzi a mai rămas doar turnul porții exterioare. În realitate, poarta Ecaterinei, la fel ca și porțile zidului de nord-est al cetății (Poarta Principală, Poarta Vămii cea veche, Poarta Străzii Negre), erau fiecare un mare complex de fortificații, adevărate fortărețe cu bastioane și turnuri. Istoric Stabiliți inițial în Brașovechi, din cauza inundațiilor și din motive strategice (incursiunile tătarilor, urmate de invaziile turcești), începând din secolul al XIV-lea sașii s-au mutat spre muntele Tâmpa și au început să construiască fortificații de apărare Între anii 1400 și 1427 orașul a fost împrejmuit cu ziduri și turnuri de apărare, devenind astfel o fortificație renumită - Cetatea. Poarta zidului de sud-vest al cetății a fost construită probabil în secolul al XV-lea, odată cu ridicarea zidurilor, dar a fost menționată în documente pentru prima dată doar în anul 1517, ca „Poarta Sfântului Duh” („Porta Corporis Christi”). Numele provenea de la Capela Sfântului Duh (Corpus Christi), care era situată lângă strada Orfelinatului (actuala stradă Poarta Schei). Poarta, apărată de breasla croitorilor, a fost distrusă în urma furtunii și a inundației din 24 august 1526, după care a început construcția noii porți. Fiind situată la capătul străzii Caterinei, care la rândul ei a preluat numele de la mănăstirea de călugărițe ce fusese acolo, poarta a primit denumirea de „Poarta Ecaterinei” („Porta Sanctae Katherinae”, cum apare în documentele vremii). Aceasta a fost denumită și „Porta Superior” datorită locației sale spre munte, spre Șchei, numit de sași „Obere Vorstadt” (cartierul de sus). Construcția turnului porții exterioare a fost finalizată la 17 septembrie 1559. Poarta a fost deteriorată de incendiile din anii 1689 și 1759, ca și de cutremurul din 1738, fiind ulterior reparată. Poarta Ecaterinei se întindea de la actualul Corp S al Universității „Transilvania” (Facultatea de Silvicultură), unde era moara porții, până dincolo de actuala Poartă Șchei. Documentele menționează că pentru fiecare din cele opt guri de tragere ale turnului au fost aduse bombarde de la Praga. Datorită cerințelor comerțului în plină ascensiune din secolul al XVIII-lea, poarta nu a mai făcut față traficului sporit din zonă. Atunci au fost construite două noi porți de acces spre Șchei: Poarta Târgul Cailor, lângă Bastionul Fierarilor în anul 1820 și Poarta de pe strada Orfelinatului (Orfanilor), actuala Poartă Șchei între anii 1827-1828. În secolul al XIX-lea au fost întocmite primele planuri de sistematizare ale orașului, care implicau dezvoltarea urbanistică spre suburbii. În acest scop au fost demolate eșalonat o parte din fortificațiile medievale ale Cetății de pe laturile de nord-est și sud-vest. Poarta Ecaterinei, cu excepția turnului porții exterioare, a fost demolată în anul 1827. Turnul a fost amenajat ca depozit, iar deschiderea acestuia a fost zidită. Pe ambele părți ale turnului porții, în locul zidurilor demolate, au fost ridicate clădiri publice (școala primară, grădinița și gimnaziul săsesc de fete). Turnul porții a fost redeschis în anul 1955 și a fost apoi restaurat între anii 1971 și 1973, sub conducerea arhitectului Günter Schuller. Turnul a fost renovat din nou în anul 2006, când s-a amenajat și scuarul din spatele porții. În prezent, în turnul porții sunt organizate expoziții de grafică, pictură, fotografii vechi, expoziții tematice etc. În fața porții există și un mic parc dendrologic cu specii de platan, salbă, tuie, arborele vieții, forsiția, arțar, castan, etc. Descriere Poarta Ecaterinei a fost un edificiu reprezentativ pentru arhitectura Renașterii la Brașov, construit din inițiativa judelui primar Johannes Benkner. Poarta, care era apărată de breasla croitorilor, se întindea de la actualul Corp S al Universității „Transilvania” (Facultatea de Silvicultură), unde era moara porții, până dincolo de actuala Poartă Șchei, între zwingerul croitorilor și zwingerul ciorăparilor. Spre deosebire de porțile zidului de nord-est al castelului (Poarta Vămii cea veche, Poarta Principală), Poarta Ecaterinei nu avea un bastion de poartă în formă de potcoavă în afara zidului, ci avea un fort dreptunghiular de 75 de metri lungime și 50 de metri lățime. Apărătorii aveau acces la gurile de tragere pe galeriile de lemn asemănătoare celor de la Bastionul Țesătorilor. Turnul porții exterioare, singurul care a rămas până astăzi, este o clădire dreptunghiulară cu o suprafață de 9,2 x 8,3 metri. Poarta exterioară dinspre vest are 3,80 m lățime și 3,35 m înălțime, iar spre oraș, la est, are 4,10m lățime și 3,80m înălțime. Parterul zidăriei de vest este acoperit cu blocuri de gresie pe paisprezece rânduri, iar prin deschiderile triunghiulare de deasupra arcului porții treceau lanțurile podului mobil. Turnul era prevăzut cu guri de tragere pentru armele de foc de calibru mare (bombarde) precum și cu ambrazuri pentru archebuze. Bolta turnului este pictată în stilul caracteristic Renașterii. De formă pătrată, pe trei nivele, construcția are în partea superioară patru turnulețe, semn că orașul avea dreptul de a pronunța sentințe capitale, „Jus Gladii”. Deasupra porții, între cele două deschideri ale zidului de la etaj, există o placă avâd stema Brașovului și următoarele două inscripții (deasupra și dedesubt): 1559 TVRRIS FORTISSIMA NOMEN DOMINI; AD IPSAM CVRRET IVSTVS ET EXALTABITVR („Turnul puternic este numele Domnului, cel drept se va întoarce la el și se va adăposti”) și CONDITVR HAEC PORTA ANNIS CVM BIS QVINQUE IOANNES BENKNERVS GERETET („Această poartă a fost ridicată în timpul celui de-al doilea mandat de cinci ani al primarului Johann Benkner”).

A Katalin-kapu (románul: Poarta Ecaterinei) Brassó egyik, és sokáig az egyetlen délnyugati városkapuja volt. Közel három évszázadig csak ezen keresztül nyílt átjárás a városerődöt Bolgárszegtől elválasztó kettős várfalon. Napjainkra már csak a díszes külső kaputorony maradt meg; sokan ezt nevezik tévesen kapunak. A valóságban a városkapu egy nagy erődítmény-komplexum volt, hasonló az északkeleti várfal kapuihoz; ezt 1827-ben lebontották. Elnevezése Latin nyelvű okmányokban porta sanctae Katherinae névvel illetik; nevét a szomszédos Katalin-udvartól kölcsönözte. Ez a városerőd délnyugati részén, a Fekete templomtól délre volt, és itt helyezkedett el a cisztercita rend kolostora és a hozzá tartozó 13. századi Szent Katalin-kápolna. Másik elnevezése Oláh-kapu (porta Valacha, Wallachischen Tor), mivel a bolgárszegi románok csak ezen a kapun keresztül léphettek be a városba. Elhelyezkedése miatt gyakran Felső-kapunak is nevezték (latinul porta superior, németül Obere Tor), ugyanis a város hegy felőli, délnyugati részén helyezkedett el. Ugyanezért Bolgárszeg német neve is Obere Vorstadt (felső külváros). Története A délnyugati várfal kapuját minden bizonnyal Brassó legelső várfalaival együtt építették a 14. század végén, de csak 1517-ben említik először. Ekkor Szentlélek-kapu (porta corporis Christi) néven jelenik meg; nevét a Szentlélek (Corpus Christi) kápolnáról kapra, mely az Árvaház utca (akkori nevén Szentlélek utca) környékén helyezkedett el. Ugyanekkor megemlítenek egy lőszer- és puskaporraktárat és az őr lakhelyét. 1522-ben megjelenik a Katalin-kapu (portula sanctae Katherinae) név, mellyel valószínűleg egy kisebb, gyalogosok számára létesített kapura utalnak; ekkor új láncok felszereléséről adnak hírt, vagyis ez a kapu már ekkor is rendelkezett felvonóhíddal. 1526. augusztus 24-én egy felhőszakadás következtében árvíz tört a városra, mely után „még a Fekete templom belsejében is halat lehetett fogni”, és ez a kaput is elpusztította. Ezután kezdték építeni az új Katalin-kaput; a külső kaputorony építéséről legelőször 1558-ban adnak hírt a városi okmányok, és 1559 szeptember 17-én készültek el a munkával. 1600 októberében a bolgárszegi románok megostromolták a délnyugati várfalat, miközben Mihai Viteazul északkeletről támadta Brassót. A város védői mindkét román támadást visszaverték, a szakadék pedig tovább mélyült a szászok és a bolgárszegiek között. 1644-ben olyan határozatot hoztak, mely szerint a kaput éjszakára békeidőben is bezárják, és csak kérésre, megalapozott esetekben nyitják ki. Az 1689-es tűzvész és az 1738-as földrengés megrongálta a kaput, később kijavították. 1759-ben ismét leégett, és a kapu előtt elhelyezkedő vízimalom is a lángok martaléka lett. Közel három évszázadig csak a Katalin-kapun keresztül nyílt átjárás a városerődöt a Bolgárszegtől elválasztó kettős várfalon. A 18. század végén a fellendülő kereskedelem következtében a kapu csak nehezen tudta ellátni a megnövekedett forgalmat, emellett a Katalin utca (ma Str. Brâncoveanu) beépítése miatt kerülő utat is jelentett. 1820-ban megépítették a Lópiaci kaput, majd 1827-ben az Árvaház utcai kaput, melyek átvették a Katalin-kapu szerepét. 1827-ben a külső kaputorony kivételével lerombolták, a kaputornyot raktárnak rendezték be, nyílását pedig befalazták. A várárkot városi szeméttelepként kezdték használni ahova sittet és egyéb hulladékot dobtak; a szemét hamarosan már két méteres magasságban vette körül a kaputornyot. A várfalak lebontása után megtisztították a területet, a kaputorony két oldalára pedig középületeket emeltek (evangélikus leányiskola, óvoda). 1955-ben ismét megnyitották a kaputornyot, majd 1971 és 1973 között Günter Schuller vezetésével különleges szépségéhez méltóan felújították, előtte parkot hoztak létre. Belsejében az építész kamara kiállítása tekinthető meg. Leírása Az északkeleti várfal kapuival (Kapu utcai kapu, Kolostor utcai kapu) ellentétben a Katalin-kapunak nem volt a falból messzire kiugró patkó alakú kapubástyája. Ehelyett egy négyszög alapú, 75 méter hosszú, 50 méter széles erődítménnyel rendelkezett, mely a mai erdészeti kar épületétől az Árvaház utcáig nyúlt. Két oldalról a Szabó- és a Harisnyakötő-zwinger fogta közre. A ma is álló külső kaputorony az erődítmény északi sarkának közelében volt, dél felőli sarkán pedig egy kör alakú torony emelkedett (Puppes). A védők fából ácsolt galériák által fértek hozzá a lőrésekhez és nyílásokhoz. Az erődítményből a városba egy belső kaputornyon keresztül nyílt út; az útvonalat kapukkal és csapórácsokkal lehetett lezárni. A kapu védelmét a szabók céhe látta el. A külső kaputorony négyszögletes alapú, 9,2 x 8,3 méter alapterületű, háromszintes épület. A nyugati kapuív szélessége 3,80 m, magassága 3,35 m; a keleti (város felőli) ennél nagyobb, 4,10 m széles és 3,80 m magas. A boltozat mennyezetén reneszánsz freskók tekinthetőek meg. A nyugati falazat földszintjét homokkő tömbök borítják tizennégy sorban, a kapuív feletti háromszögű nyílások egykoron a felvonóhíd lánckamráihoz tartoztak. Az emeleti fal sima vakolású, két lőrése között egy homokkő keret tekinthető meg, mely Brassó címerét ábrázolja, felette és alatta a következő feliratokkal: 1559. TVRRIS FORTISSIMA NOMEN DOMINI; AD IPSAM CVRRET IVSTVS ET EXALTABITVR („Erős torony az Úrnak neve, ahhoz folyamodik az igaz, és oltalmat talál” – Példabeszédek könyve 18,10) és CONDITVR HAEC PORTA ANNIS CVM BIS QVINQUE IOANNES BENKNERVS GERETET IVDICIS OFFICIVM („Ezt a kaput Johann Benkner városbíró második ötéves hivatalának idején emelték”). Reneszánsz toronysisakja négy fiatornyot hordoz, melyek a város pallosjogát jelképezték. Kezdetben mind a nyolc lőrés mögé egy-egy kőhajító gépet állítottak, melyeket Prágából hoztak. A Katalin-kapunál hatolt be a Köszörű-patak a városerődbe, ahol több ágra szakadva csatornákban folyt az utcák mentén. A kapu előtt egy vízimalom volt (Tormühle), melyet a 16. század első felében építtetett Johannes Fuchs bíró. A torony az egyetlen emlék, ami megmaradt Brassó eredeti városkapuiból; a délnyugati várfal részeként a romániai műemlékek jegyzékében a BV-II-m-A-11294.01 sorszámon szerepel. Günther Schuller műépítész szerint ez az egyetlen reneszánsz kaputorony Erdélyben. Brassó reprezentatív épülete; számos ábrázoláson megjelenik, a Johann Gött-féle nyomda pedig egyenesen jelvényéül választotta. Modellül szolgált a budapesti Vajdahunyad vára délkeleti, ún. Katalin-bástyatornya számára.

2.00 RON Free City Park - The Gate houses a museum - Accessible for wheelchairs

-

-