Cetățuia de pe Strajă a fost o fortificație importantă de apărare, situată însă în afara Cetății Brașovului, cu scopul de a împiedica atacarea și mai ales bombardarea acesteia de pe înălțimile din jur. Cetățuia este situată la nord de Cetatea Brașovului (Centrul istoric al orașului), pe Dealul Straja (Dealul Cetății) între Brașovechi și Blumăna și este declarată monument istoric de importanță națională (cod LMI BV-II-a-A-11393). Cetățuia de pe Strajă nu trebuie confundată cu Cetatea Brașovului, ansamblul fortificațiilor care înconjurau actualul centru istoric al orașului. Istoric La începutul secolului al XV-lea, pe Dealul Straja (Martinsberg) exista doar un turn de veghe în formă de potcoavă, care a fost completat în anul 1524 cu un bastion de lemn cu patru turnuri. Turnul avea trei etaje prevăzute cu ambrazuri la etajele inferioare și cu guri de păcură la ultimul nivel. Fortificațiile din lemn au fost distruse în anul 1529 de armata lui Petru Rareș după lupta de la Feldioara din 21 octombrie 1529, în care a învins trupele împăratului Ferdinand I de Habsburg și au fost reconstruite la mijlocul secolului al XVI-lea. În urma extinderii influenței în Transilvania a lui Ferdinand I, împărat al Sfântului Imperiu Roman, rege al Boemiei și al Ungariei, în Transilvania, contele de Arco, subalternul lui Giovanni Battista Castaldo, adjunctul militar al regelui Ferdinand, a cerut refacerea și întărirea fortificației. Astfel, turnul central în formă de potcoavă a fost extins între anii 1552-1553 cu trei turnuri mici de artilerie, asemănătoare bastioanelor. Ulterior, în anul 1611, Cetățuia a fost înconjurată cu un șanț cu apă și un val de pământ. Ca urmare a unui incendiu din anul 1618 care a distrus schela interioară de lemn, Cetățuia a fost supusă reconstrucției în 1625 de către autoritățile principatului Transilvaniei și tot atunci a fost săpată o fântână de 25 de metri în interiorul curții, adâncită ulterior la 81 de metri, care constituia sursa de apă a Cetățuii, în caz de asediu. În anul 1630 a început ridicarea zidurilor exterioare ale Cetățuii cu bastioane și porți de acces, lucrare terminată în 1631. Construcția avea forma de patrulater, cu bastioane în stil italian în colțuri și cu o singură intrare care se făcea printr-un pod mobil. Ca urmare a Tratatului de la Karlowitz din anul 1699, Transilvania a trecut de la vasalitatea față de Imperiul Otoman sub stăpânire habsburgică. Brașovenii s-au revoltat împotriva noilor autorități, dar mișcarea a fost înăbușită și conducătorii ei executați. Trupele imperiale au expropriat Cetățuia, pe care au transformat-o în sediul garnizoanei austriece din Brașov și au transportat aici toate armele și munițiile orașului. În curtea castelului au mai fost ridicate și alte noi clădiri: barăci, depozite și reședința comandantului. Totodată au fost defrișate viile și livezile din jurul castelului și au fost construite fortificații exterioare suplimentare. În anul 1773 împăratul Iosif al II-lea a ordonat renovarea Cetățuii, forma refăcută atunci fiind cea păstrată până în zilele noastre. Atunci s-a înălțat și turnul de formă hexagonală alipit potcoavei centrale, dar și construcția cu două nivele poziționată pe latura de est a nucleului fortificației. Pierzându-și importanța ca fortificație de apărare, Cetățuia a slujit drept depozit și mai apoi drept cazarmă plăieșilor. De aceea, într-o vreme, dealul Străjii s-a numit și Dealul Plăieșilor. După nouă ani de la ultima restaurare, Cetățuia a fost oferită orașului spre cumpărare. Pentru că brașovenii nu au dorit să o cumpere, fortificația a funcționat o perioadă ca închisoare în care au fost deținuți prizonieri turci din Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792), iar pe durata epidemiei de ciumă s-a amenajat o secție specială pentru cei afectați de boală. În timpul Revoluției de la 1848, Cetățuia în care se refugiaseră câteva sute de insurgenți, comandați de căpitanul de origine poloneză Jan Szydlowski, a fost asediată și bombardată de armata rusească chemată în ajutor de austrieci pentru a învinge trupele revoluționare. Aceștia au rezistat asediului timp de două zile cu cele patru (după alte surse, șase) tunuri dar, după ce li s-a terminat muniția și ajutorul așteptat nu a sosit, au abandonat pozițiile, au deschis poarta fortăreței și s-au predat trupelor rusești. Episodul acesta a avut și o parte umoristică, pentru că o mulțime de cetățeni ieșiseră pe promenada din fața zidurilor orașului ca la un spectacol, până când un proiectil venit din fortăreață i-a alungat de acolo înapoi în spatele zidurilor. În timpul lucrărilor de reparații care au urmat asediului, în curtea interioară a castelului a fost construită o cisternă pentru apă, înlocuind vechea fântână. În timpul Primului Război Mondial, în Bătălia de la Brașov din 24 septembrie/7 octombrie 1916 - 25 septembrie/8 octombrie 1916, poziția strategică a Cetățuii a jucat un rol important. În bătălia decisivă din 8 octombrie, armatele austro-ungare au înaintat spre Dealul Străjii, unde, cu prețul unor lupte grele, au cucerit înălțimile în cursul după-amiezii, trăgând de acolo cu mitraliere în trupele române din Blumăna și din zona gării orașului. Acest lucru a influențat foarte mult rezultatul bătăliei, forțele române fiind nevoite în final să evacueze Brașovul și să se retragă spre Predeal, pe vechea frontieră. După terminarea războiului, Cetățuia a fost folosită ca închisoare militară, iar în anul 1932 a fost donată regelui Carol al II-lea. Ca urmare a naționalizării din perioada comunistă, în anul 1948 clădirea a fost expropriată și a servit ca închisoare și stație de bruiaj pentru Securitate, iar din 1954 până în 1975 ca depozit pentru Arhivele Statului din Brașov.Cetățuia a fost apoi renovată și în anul 1981 Oficiul de Stat de Turism (ONT Carpați) a înființat aici un complex de restaurante în stil medieval. În același timp au fost create alei pavate, au fost instalate bănci și instalații de iluminat public de jur împrejurul fortăreței. După căderea comunismului, ca urmare a privatizării ONT în 1990, Cetățuia a trecut în administrația companiei Postăvarul S.A., devenită din anul 2000 Aro Palace. În 2015, Primăria Brașov a început un proces legal pentru recuperarea Cetățuii de la SC Aro Palace SA. Ca urmare, interiorul castelului nu a mai fost vizitat din 2015, restaurantul a fost închis, iar zidurile fortăreței au început să se deterioreze. Descriere Cetatea exterioară, construită în anii 1630 - 1631, are forma de patrulater, cu bastioane în stil italian la colțuri. Poarta, care a fost odată un pod mobil, construită în peretele sudic pentru a comemora vizita reginei Carolina Augusta în 1817, se numește „Karolinenthorˮ. Turnul central în formă de potcoavă are trei etaje prevăzute cu ambrazuri la etajele inferioare și guri de păcură la ultimul nivel. Cetățuia are o suprafață totală de 5.000 mp și este declarată monument istoric de importanță națională, format din Incinta bastionară (cod LMI BV-II-m-A-11393.01) și Castel (cod LMI BV-II-m-A-11393.02).}}).

Cetățuia de pe Strajă a fost o fortificație importantă de apărare, situată însă în afara Cetății Brașovului, cu scopul de a împiedica atacarea și mai ales bombardarea acesteia de pe înălțimile din jur. Cetățuia este situată la nord de Cetatea Brașovului (Centrul istoric al orașului), pe Dealul Straja (Dealul Cetății) între Brașovechi și Blumăna și este declarată monument istoric de importanță națională (cod LMI BV-II-a-A-11393). Cetățuia de pe Strajă nu trebuie confundată cu Cetatea Brașovului, ansamblul fortificațiilor care înconjurau actualul centru istoric al orașului. Istoric La începutul secolului al XV-lea, pe Dealul Straja (Martinsberg) exista doar un turn de veghe în formă de potcoavă, care a fost completat în anul 1524 cu un bastion de lemn cu patru turnuri. Turnul avea trei etaje prevăzute cu ambrazuri la etajele inferioare și cu guri de păcură la ultimul nivel. Fortificațiile din lemn au fost distruse în anul 1529 de armata lui Petru Rareș după lupta de la Feldioara din 21 octombrie 1529, în care a învins trupele împăratului Ferdinand I de Habsburg și au fost reconstruite la mijlocul secolului al XVI-lea. În urma extinderii influenței în Transilvania a lui Ferdinand I, împărat al Sfântului Imperiu Roman, rege al Boemiei și al Ungariei, în Transilvania, contele de Arco, subalternul lui Giovanni Battista Castaldo, adjunctul militar al regelui Ferdinand, a cerut refacerea și întărirea fortificației. Astfel, turnul central în formă de potcoavă a fost extins între anii 1552-1553 cu trei turnuri mici de artilerie, asemănătoare bastioanelor. Ulterior, în anul 1611, Cetățuia a fost înconjurată cu un șanț cu apă și un val de pământ. Ca urmare a unui incendiu din anul 1618 care a distrus schela interioară de lemn, Cetățuia a fost supusă reconstrucției în 1625 de către autoritățile principatului Transilvaniei și tot atunci a fost săpată o fântână de 25 de metri în interiorul curții, adâncită ulterior la 81 de metri, care constituia sursa de apă a Cetățuii, în caz de asediu. În anul 1630 a început ridicarea zidurilor exterioare ale Cetățuii cu bastioane și porți de acces, lucrare terminată în 1631. Construcția avea forma de patrulater, cu bastioane în stil italian în colțuri și cu o singură intrare care se făcea printr-un pod mobil. Ca urmare a Tratatului de la Karlowitz din anul 1699, Transilvania a trecut de la vasalitatea față de Imperiul Otoman sub stăpânire habsburgică. Brașovenii s-au revoltat împotriva noilor autorități, dar mișcarea a fost înăbușită și conducătorii ei executați. Trupele imperiale au expropriat Cetățuia, pe care au transformat-o în sediul garnizoanei austriece din Brașov și au transportat aici toate armele și munițiile orașului. În curtea castelului au mai fost ridicate și alte noi clădiri: barăci, depozite și reședința comandantului. Totodată au fost defrișate viile și livezile din jurul castelului și au fost construite fortificații exterioare suplimentare. În anul 1773 împăratul Iosif al II-lea a ordonat renovarea Cetățuii, forma refăcută atunci fiind cea păstrată până în zilele noastre. Atunci s-a înălțat și turnul de formă hexagonală alipit potcoavei centrale, dar și construcția cu două nivele poziționată pe latura de est a nucleului fortificației. Pierzându-și importanța ca fortificație de apărare, Cetățuia a slujit drept depozit și mai apoi drept cazarmă plăieșilor. De aceea, într-o vreme, dealul Străjii s-a numit și Dealul Plăieșilor. După nouă ani de la ultima restaurare, Cetățuia a fost oferită orașului spre cumpărare. Pentru că brașovenii nu au dorit să o cumpere, fortificația a funcționat o perioadă ca închisoare în care au fost deținuți prizonieri turci din Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792), iar pe durata epidemiei de ciumă s-a amenajat o secție specială pentru cei afectați de boală. În timpul Revoluției de la 1848, Cetățuia în care se refugiaseră câteva sute de insurgenți, comandați de căpitanul de origine poloneză Jan Szydlowski, a fost asediată și bombardată de armata rusească chemată în ajutor de austrieci pentru a învinge trupele revoluționare. Aceștia au rezistat asediului timp de două zile cu cele patru (după alte surse, șase) tunuri dar, după ce li s-a terminat muniția și ajutorul așteptat nu a sosit, au abandonat pozițiile, au deschis poarta fortăreței și s-au predat trupelor rusești. Episodul acesta a avut și o parte umoristică, pentru că o mulțime de cetățeni ieșiseră pe promenada din fața zidurilor orașului ca la un spectacol, până când un proiectil venit din fortăreață i-a alungat de acolo înapoi în spatele zidurilor. În timpul lucrărilor de reparații care au urmat asediului, în curtea interioară a castelului a fost construită o cisternă pentru apă, înlocuind vechea fântână. În timpul Primului Război Mondial, în Bătălia de la Brașov din 24 septembrie/7 octombrie 1916 - 25 septembrie/8 octombrie 1916, poziția strategică a Cetățuii a jucat un rol important. În bătălia decisivă din 8 octombrie, armatele austro-ungare au înaintat spre Dealul Străjii, unde, cu prețul unor lupte grele, au cucerit înălțimile în cursul după-amiezii, trăgând de acolo cu mitraliere în trupele române din Blumăna și din zona gării orașului. Acest lucru a influențat foarte mult rezultatul bătăliei, forțele române fiind nevoite în final să evacueze Brașovul și să se retragă spre Predeal, pe vechea frontieră. După terminarea războiului, Cetățuia a fost folosită ca închisoare militară, iar în anul 1932 a fost donată regelui Carol al II-lea. Ca urmare a naționalizării din perioada comunistă, în anul 1948 clădirea a fost expropriată și a servit ca închisoare și stație de bruiaj pentru Securitate, iar din 1954 până în 1975 ca depozit pentru Arhivele Statului din Brașov.Cetățuia a fost apoi renovată și în anul 1981 Oficiul de Stat de Turism (ONT Carpați) a înființat aici un complex de restaurante în stil medieval. În același timp au fost create alei pavate, au fost instalate bănci și instalații de iluminat public de jur împrejurul fortăreței. După căderea comunismului, ca urmare a privatizării ONT în 1990, Cetățuia a trecut în administrația companiei Postăvarul S.A., devenită din anul 2000 Aro Palace. În 2015, Primăria Brașov a început un proces legal pentru recuperarea Cetățuii de la SC Aro Palace SA. Ca urmare, interiorul castelului nu a mai fost vizitat din 2015, restaurantul a fost închis, iar zidurile fortăreței au început să se deterioreze. Descriere Cetatea exterioară, construită în anii 1630 - 1631, are forma de patrulater, cu bastioane în stil italian la colțuri. Poarta, care a fost odată un pod mobil, construită în peretele sudic pentru a comemora vizita reginei Carolina Augusta în 1817, se numește „Karolinenthorˮ. Turnul central în formă de potcoavă are trei etaje prevăzute cu ambrazuri la etajele inferioare și guri de păcură la ultimul nivel. Cetățuia are o suprafață totală de 5.000 mp și este declarată monument istoric de importanță națională, format din Incinta bastionară (cod LMI BV-II-m-A-11393.01) și Castel (cod LMI BV-II-m-A-11393.02).}}).

A brassói Fellegvár a történelmi központtól északra emelkedő erdős Fellegvár-hegy vagy Márton-hegy (románul Strajă vagy Dealul Plăieșilor, németül Schloßberg vagy Martinsberg) tetején épült erőd. Eredeti célja az volt, hogy megakadályozza a brassói városerőd ágyúzását a környező magaslatokról. Az épületegyüttes alapterülete megközelítőleg 80 x 100 méter, alaprajza enyhén szabálytalan négyszög, négy bástyája a négy égtáj felé mutat. Központi magja, egyben legrégebbi része egy patkó alakú torony, melyet 1524-ben emeltek; ehhez később három kisebb, bástyaszerű tornyot építettek. A külső erődövet 1630–1631-ben építették; sarkait négy olaszbástya védi, egyetlen kapuját pedig felvonóhíd segítségével tudták lezárni. A 18–19. században Habsburg-csapatok állomásoztak benne; a várudvaron további épületeket emeltek (kaszárnya, raktárak, parancsnoki lak), mely következtében az eredeti vármag ma már csak nehezen azonosítható. Védelmi feladatot utoljára 1849-ben látott el. A domboldalban a 20. század elején előkelő villák épültek; a domb egy részét parkerdő borítja, melyet sétányok szelnek át. Története Építésének szakaszai A haditechnika fejlődésének köszönhetően a 15–16. századok fordulóján már fennállt annak a veszélye, hogy a környéki magaslatokra telepített tüzérség kárt tesz a völgyben elhelyezkedő brassói városerődben. A városfalak és az előttük húzódó országút védelmére 1524-ben egy patkótornyot emeltek a városerődtől északra elhelyezkedő Márton-hegy nevű márgadombon (amely a Szent Márton-templomról kapta nevét – később főként Fellegvár-hegyként említik), mely 64 méterrel emelkedik a város fölé. Egyes források szerint már korábban is állt itt egy fából ácsolt erődítmény, melyet Petru Rareș csapatai feldúltak, azonban ez helytelen állítás: a Petru Rareș által felgyújtott fa erőd a Fortyogó-hegyen (Gesprengberg) volt, a Márton-hegyen pedig nincs nyoma korábbi építményeknek. A 16. század közepén Giovanni Battista Castaldo, I. Ferdinánd katonai helytartója Erdély határainak és városainak megerősítését szorgalmazta a török fenyegetettség miatt, bár a tervezett erődítmények legtöbbje pénzügyi okok miatt végül nem készült el. Ekkor bővítették ki a Brassót védő Márton-hegyi patkótornyot három kisebb, bástyaszerű torony építésével. A terveket valószínűleg Alessandro da Urbino itáliai származású építész dolgozta ki, az építkezés 1552 tavaszától 1553 késő őszéig tartott, és vélhetően földtöltést és árkot is létesítettek az erőd körül. Egyes történészek szerint egy félkör alakú külső kőfal is védte az erődítményt. Benkő József szerint a keleti kereskedők a vár földalatti helyiségeiben őrizték értéktárgyaikat. 1611-ben, az erdélyi belháború időszakában egy külső földsánccal és vizesárokkal vették körül a várat, Báthory Gábor pedig sikertelenül ostromolta. 1618 októberében tűz ütött ki az erődben az őr hanyagsága miatt, elpusztítva a belső faállványzatot. A károk kijavítása 1625-ben fejeződött be. A patkótornyon kívül 1623-ban, Johann Chrestels bíró idején, 25 méter mély kutat ástak; 1631-ben 81 méteresre mélyítették és faépítménnyel vették körül (ez a kút ma már nincs meg). 1630 áprilisában kezdték a külső, bástyákkal és kapuval ellátott överőd kiépítését. Az alap kiásása után, júniusban a kőművesek is munkához láttak, szeptember végén pedig már állt az északi bástya. A második bástyát októberben kezdték építeni, azonban a munka télen szünetelt, így csak tavasszal fejezték be. 1631 augusztusában elkészült a harmadik, év végéig pedig a negyedik bástya, a kapu, és a kapu fölötti őrszoba. A vár tervezője és a munkálatok irányítója ismeretlen; egyes vélemények szerint Johannes Landi sienai építész nevéhez köthető. Osztrák kaszárnyaként Az 1688-as fogarasi nyilatkozat értelmében Erdélyben véget ért a török fennhatóság, helyét átvette a Habsburg-uralom. Brassó városa azonban ellenszegült; a polgárok egy része fellázadt az osztrák uralom ellen, foglyul ejtették Michael Filstich városbírót, a tanácsosokat és a tisztviselőket, és elfoglalták a Fellegvárat. A Veterani vezetésével érkező császári csapatok hamar megadásra kényszerítették a lázadókat, majd kárpótlás fizetése nélkül kisajátították a várat, kinevezték az osztrák helyőrség szállásának, és a városerőd összes fegyverét és lőszerét ide hordták. A vár körüli szőlőket és gyümölcsösöket kiirtották, és további külső védműveket építettek. 1689. szeptember 19-én a lázadók vezetőit, akik nem akarták átadni a várat, Kaspar Kreisch aranyművest, Stephan Beer vargát, Stephan Steiner süvegest, Jakob Gaizer vargát és Andreas Lang mészárost a város piacterén lenyakazták. 1690 augusztusában Thököly Imre ostromolta a várat, melyet a császáriak védtek, de végül a brassói polgárok kérésére felhagyott a támadással. 1699-ben szóba került a középkorias vármag lebontása, azonban ez elmaradt. 1704-ben a kurucok támadása miatt a várból az északi kapuig vezető utat cölöpökkel erősítették meg. A Fellegvár (és a városerőd is) ekkoriban már idejétmúlt volt, de az általa nyújtott biztonságérzet miatt a városiak továbbra is ragaszkodtak hozzá. Az orosz–osztrák–török háború alkalmával ismételten megerősítették a védműveket, azonban ezután a magas fenntartási költségek miatt a város Mária Teréziának ajándékozta a várat. 1773-ban II. József elrendelte kijavítását és felújítását, előtérbe helyezve a védők elszállásolását. A 18. század végén börtönt is létesítettek a várban, ahova az osztrák–török háború török foglyait zárták. A 19. századra a vár elveszítette katonai funkcióját, viszont továbbra is a Habsburg-uralom szimbóluma volt, és hathatós eszköz a városi zavargások visszaszorításában. Emellett a brassóiak kiránduló- és szórakozóhelyévé vált; sörözőt is üzemeltettek falai között, mely igen népszerű volt a városiak körében. A Fellegvárhoz kapcsolható az 1848–49-es forradalom és szabadságharc egyik mozzanata, mikor is kétszáz honvéd védte az erődítményt Lüders több tízezer fős orosz serege ellen. A szabadságharc leverésére behívott oroszok 1849. június 20-án törték át a Tömösi-szoros védelmét, majd Brassó felé nyomultak. Brassó ekkor már a császáriak pártjára állt, a városban állomásozó 86. magyar honvédzászlóalj két százada pedig a Fellegvárba vonult, mert azt remélték, hogy hamarosan felszabadító magyar seregek érkeznek. A fellegvár térparancsnoka Jan Szydłowski lengyel származású százados volt, a védelem megszervezésében Tóth Sámuel századosé volt a fő szerep. Négy (más forrás szerint hat) ágyújukkal két napon át tartották az erődöt, majd miután lőszereik elfogytak, a várt segítség pedig nem érkezett, június 22-én feladták a várat. Az oroszoktól szabad elvonulást és ellátást kaptak, azonban a visszatérő osztrákok bebörtönözték a várvédőket, egyeseket az osztrák hadseregbe soroztak be. George Bariț beszámolója szerint a Fellegvár ostroma alatt a brassói polgárok kitódultak a városfalak elé és látványosság gyanánt nézték az ostromot, míg egy lövedék vissza nem űzte őket a falak mögé. Az ostromot követő javítási munkálatok során hozták létre a belső várudvar ciszternáját, mely a régi kutat helyettesítette (ennek alkalmából a torony alsó szintjét feltöltötték). A 20. századtól Az első világháborúban, a Brassó 1916-os román megszállását követő harcokban a Fellegvár magaslata stratégiai szerepet töltött be. Az október 8-ai döntő csatában az 51. honvéd hadosztály balszárnya a Fortyogó-hegyig majd a Fellegvárig nyomult előre Hausmanninger Károly alezredes vezetése alatt, és súlyos harcok árán délutánra elfoglalták a magaslatot, ahonnan géppuskával lőtték a Bolonyában és a vasútállomásnál felfejlődő román zászlóaljakat. Ez nagyban befolyásolta a csata kimenetelét, és a németek és a magyarok estére visszavonulásra kényszerítették a románokat, felszabadítva Brassót. A világháború után Erdély Románia része lett. A Fellegvárat többek között börtönként használták: 1919-ben a románok ide internálták a Székely Hadosztály mintegy hatszáz tisztjét, közöttük Kratochvil Károlyt, Márton Áront, és Sebestyén Józsefet. A város 1932-ben II. Károly román királynak ajándékozta a várat. Az 1948-as kommunista kisajátítás után a Securitate börtöneként, majd 1954–1975 között a megyei levéltár raktáraként szolgált. Ezután felújították, majd 1981-ben az állami turisztikai hivatal (ONT) középkori hangulatú étterem-komplexumot rendezett be a várban. Ugyanekkor hozták létre a várat megkerülő kövezett sétányokat, padokat, és a közvilágítást. A kommunizmus bukása után, 1990-ben a Fellegvárat az ONT privatizációja következtében létrejött Postăvarul (2000-től Aro Palace) részvénytársaság szerezte meg. 2015-ben jogi huzavona kezdődött a részvénytársaság és a brassói városháza között a vár tulajdonjogát illetően. Ennek következményeként a vár belseje 2015 óta nem látogatható, az étterem megszűnt, a várfalak romos állapotba kerültek. Az épület értékét 2021-ben 3,3 millió euróra becsülték. 2014-ben emléktáblát helyeztek el a várfalon az 1849-es szabadságharcosok tiszteletére. Leírása A külső várfal enyhén szabálytalan négyzet alaprajzú, alapterülete megközelítőleg 80 x 100 méter, a falak magasságát három-négy ölre (5,5–7,3 m) becsülték. Négy sarkát kisméretű, pártázatos falkoronájú olaszbástyák védik (15–20 méter közötti homlokfalak), csúcsukon henger alakú őrtornyok magasodnak. Az északi bástya homlokzatán két tábla van, egyiken Brassó címere látható, a másikon a bástya építésének dátumát és a városbíró személyét (Christianus Hirscher) megemlítő latin szöveg áll. Az egykoron felvonóhíddal ellátott kapu a déli falba épült, Karolina királyné 1817-es látogatásának emlékére a Karolinenthor nevet viseli. A kapu fölött az 1580-as évszám olvasható, azonban ez történelmileg nem hiteles (az överőd és a kapu 1630–1631-ben épült). A várfalak belső falához számos kisebb épület csatlakozik, melyeket a Habsburg-helyőrség építtetett és használt. A várudvar közepén emelkedő épületegyüttes szolgált a császári katonák lakhelyeként és raktáraként, központjában a belső patkótorony áll. A patkótorony udvarának közepén egy díszkút van, melynek előzménye a 19. századi ciszterna. Környéke A falakon kívül a 19. században megemlítettek egy lőporraktárként szolgáló egykori katolikus kápolnát, és egy földalatti alagút bejáratát, melyen keresztül állítólag a régi városházáig lehetett eljutni. A vártól kis távolságra északra, az erdőben egy kőtömb található, amelynek latin felirata (Operatio Astro. Trigo. pro mensura gradus Europaei 1883–1885) a Nemzetközi Meridián Konferencia alkalmából történt európai meridiánok mérésének állít emléket, melyek egyike itt haladt át. A kőtömb eredetileg egy téglatalapzaton állt, ez mára elpusztult.

Free Virtual Tour Closed for visiting

-

-