Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa was the capital and the largest city of Roman Dacia, later named Ulpia Traiana Sarmizegetusa after the former Dacian capital, located some 40 km away. Built on the ground of a camp of the Fifth Macedonian Legion, the city was settled by veterans of the Dacian wars. From the very beginning it received the title of colonia and the status of ius Italicum. With an area of 30 hectares (74 acres; 0.12 sq mi), a population between 20,000 and 25,000,[citation needed] and strong fortifications, Ulpia Traiana was the political, administrative and religious centre of Roman Dacia in the 2nd and 3rd centuries. The city was destroyed by the Goths. Today Ulpia Traiana remains in ruins, with a partly preserved forum, an amphitheatre, and remnants of several temples. History The exact period when the city was built is not known. Some say the first settlement was erected between 106-107, others say it was between 108-110. However, due to an inscription discovered at the beginning of the 14th century in the village of Grădişte, it is known that the new town was settled in the first years after the conquest of Dacia. The inscription reads: "On the command of the emperor Caesar Nerva Traianus Augustus, son of the divine Nerva, was settled the Dacian Colony by Decimus Terentius Scaurianus, its governor." In Rome, the settlement of the colony was marked by the minting of a coin, by order of the Senate, dedicated to emperor Trajan. During the reign of Hadrian the city was renamed Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Between 222 and 235 the colony was called a metropolis. The name was found on a stone inscription that reads "To Gaius Arrius Quadratus, son of Gaius, acting praetor of the emperor in Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa." Gaius Arrius Antoninus bore the title legatus pro praetore, which was the official title of the governor of some imperial provinces of the Roman Empire. Location The settlement was built at a distance of 8 km from Tapae, a pass between Banat and Transylvania (today known as the Iron Gates of Transylvania). The choice was based on the military and economic advantages given by the natural barrier represented by the Retezat Mountains in the south and Poiana Ruscă Mountains in the north. The territory of the metropolis extended from Tibiscum to Micia and to the Jiu canyon, the city being protected by several castra: Tibiscum, Pons Augusti, Micia and castra of Bumbești. The city was crossed by the imperial road from the Danube that linked the north of the province with Porolissum (Moigrad). Archeological site Today, the archeological site contains the following remains: Amphitheatre Gladiator school Goddess Nemesis Temple Liber Pater Temple Gods Aesculapius and Hygieia Temple Temple Basilica Temple of god Mithra Temple of palmyrans Great Temple God Silvanus Temple Glass blowers' workshops Horreum Financial procurator's office Thermae Forum

Ulpia Traiana Sarmizegetusa (nume complet: Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa) a fost capitala provinciei romane Dacia. Situată la o distanță de 40 de km de Sarmizegetusa Regia, capitala anterioară a regatului dac, colonia Ulpia Traiana a fost întemeiată după cucerirea acestuia de către împăratul Traian, între anii 108-110. Conform unui monument epigrafic, orașul a fost fondat din porunca împăratului de către generalul guvernator Decimus Terentius Scaurianus. Sub Hadrian i-a fost adăugat și numele Sarmizegetusa, iar în timpul împăratului Alexandru Sever a devenit metropolis. Așezarea a cunoscut o perioadă de dezvoltare care a durat până în a doua jumătate a secolului al III-lea, când a avut loc retragerea aureliană. În acest interval s-a construit pe bază de materiale variate, precum piatra locală de râu și stâncă, marmura, cărămida și țigla. Cea mai impunătoare clădire, amfiteatrul, avea o capacitate de cca. 5000 de persoane. Ruinele orașului antic constituie un complex arheologic (cod LMI HD-I-s-A-03205) aflat în localitatea Sarmizegetusa din județul Hunedoara. În apropiere este și Muzeul de Arheologie Sarmizegetusa, fondat în 1924, care adăpostește obiecte recuperate în cursul cercetărilor arheologice. Până în prezent, o mare parte din suprafața orașului antic nu a fost excavată de arheologi. Amplasare Dacă vechea capitală a Daciei preromane se situa în Munții Orăștiei la o altitudine de 1.200 m, Sarmizegetusa Romană era amplasată pe un teren aproape șes, în bazinul Hațegului, la cota 531 m. Orașul se afla la aproximativ 8 km depărtare de trecătoarea care face legătura între Banat și Transilvania și care purta în antichitate numele de Tapae, astăzi "Porțile de Fier ale Transilvaniei". Alegerea amplasamentului pentru întemeierea orașului s-a făcut în baza avantajelor strategice și economice, cu Munții Retezat la sud și Munții Poiana Ruscă la nord, constituiau bariere naturale greu de străbătut pentru eventualii atacatori. Teritoriul metropolei se întindea de la Tibiscum la Micia, până la intrarea Jiului în defileu, un teritoriu propice în care capitala s-a putut dezvolta în liniște, fiind apărată de castrele Tibiscum, Voislova, Micia și Bumbești. Cetatea, un patrulater format din blocuri de piatra masive ( de perete Dacian ) , a fost construită cu cinci terase , pe o suprafață de aproape 30.000 mp . Prin Ulpia Traiana trecea drumul imperial care venea de la Dunăre și făcea legătura cu extremul nord al provinciei, la Porolissum (Moigrad). Istorie Deoarece romanii voiau sa evite o nouă luptă foarte dificilă la Tapae în următoarea lor incursiune împotriva dacilor, au amplasat la sfârșitul campaniei din 101-102 d.C., la distanța de 8 km est de Porțile de Fier ale Transilvaniei, în Câmpia Hațegului, o garnizoană romană. Pe acest amplasament al taberei militare romane se va construi după obținerea victoriei din anul 106 d.C., un mare oraș, capitala unei noi provincii a Imperiului Roman. Ulpia Traiana a fost întemeiată de guvernatorul Daciei Romane Decimus Terentius Scaurianus și avea o formă obișnuită în acea vreme la romani: un patrulater cu laturile rotunjite, cu o suprafață de 32,4 ha, lungimea 600 m, lătimea 540 m și înălțimea zidului de 4–5 m. Zidul era construit din blocuri de piatră cioplite, îmbinate cu mortar, și era prevăzut în partea superioară cu creneluri, având pe fiecare latură câte o poartă. Porțile de pe laturile paralele erau legate între ele prin două străzi principale, care străbăteau cetatea dintr-o parte în alta. Forul era în centrul orașului cuprins între zidurile de apărare și se afla la întretăierea celor două străzi principale amintite mai sus. Dacă în interior se aflau clădirile administrative și religioase, în afară însă se aflau case, gospodarii, unele temple, dar și construcții publice și particulare precum și cimtirele. Numele complet al orașului era Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. La scurt timp de la întemeiere, are loc o răscoală a sarmaților în 117-118 d.C. Ea a fost înăbușită cu cruzime de Quintus Marcius Turbo, trimis de împăratul Hadrian, și care era un militar specializat în astfel de acțiuni de suprimare a răscoalelor din imperiu. Drept recunoștință pentru nimicirea răscoalei, conducerea orașului a ridicat în 118 d.C. un monument în cinstea lui Hadrian, iar în 119 d.C. o inscripție de mulțumire pentru Turbo. Cum din anul 166 popoarele "barbare" aflate la granița imperiului în frunte cu marcomanii și dacii liberi, atacă provincia, guvernatorii Daciei au luptat din greu ca s-o apere. La un moment dat apărarea cade, atacatorii invadează teritoriul provinciei, pustiesc regiunea auriferă și se îndreaptă spre Ulpia Traiana. Împăratul Marcus Aurelius salvează capitala și i se ridică și lui o inscripție pe la 172, în care i se mulțumește că a scăpat orașul de un dublu pericol: cel al invaziei și cel al răscoalei autohtonilor. Caracalla este prezent în 213 în Dacia, când s-au obținut victorii în luptele din nordul Daciei și Panonia. În cinstea lui au fost ridicate trei inscripții la Ulpia Traiana. Alexander Severus (222-235) a acordat orașului titlul de metropolis și instituie Concilium III Daciarum. În anul 241, la Sarmizegetusa, conciliul celor trei Dacii (Dacia era împărțită în 3 provincii administrative: Dacia Porolissensis, Dacia Apulensis și Dacia Malvensis) se închină împăratului Gordian al III-lea (238-244), iar colonia însăși își exprimă devotamentul față de împărat în 239. De la Hadrian și până la Philippus (244-249), Dacia s-a bucurat de liniște și înflorire cu scurte întreruperi. Pe timpul lui Philippus a avut loc invazia carpilor și cel mai mult a avut de suferit zona dintre Olt și Dunăre. Procuratorul provinciei Dacia Apulensis, F. Aelius Hammnonius iunior (247-249) a ieșit victorios asupra carpilor, iar conducerea orașului îi ridică lui Iulius Philippus o statuie cu inscripția "nostro divino domino". În anul 250, Decius a fost celebrat ca restitutor Daciarum de către Colonia Nova Apulensis, iar Ulpia Traiana i-a ridicat o statuie din bronz ca mulțumire că a apărat Dacia de goți și carpi. În ultimele două decenii ale dominației romane s-a resimțit criza prin care trecea imperiul și în Dacia și în metropola ei. Astfel că în timpul lui Gallienus (253-268), circulația monetară pe teritoriul Sarmizegetusei scade. Pe fondul atacurilor "barbare" și lipsa soluțiilor de a apăra Dacia, împăratul Aurelian a hotărât retragerea peste Dunăre a armatei și funcționarilor, care au fost urmați și de proprietarii de pământ și de sclavi, dar nu de marea masă a populației. Orașul a continuat să supraviețuiască cu o populație împuținată și modestă, care trăia în palatele părăsite și care în caz de atac, se adăpostea în amfiteatru, transformat într-o fortăreață rezistentă. Viața orașului a încetat probabil odată cu năvălirea hunilor și a popoarelor aduse de aceștia și mai ales după moartea lui Attila când haosul a pus stăpânire peste tot. Complexul arheologic Amfiteatrul este cel mai impunător edificiu al complexului. A fost construit în prima jumătate a secolului al II-lea. În incinta lui aveau loc lupte de gladiatori, încăierări între animale sălbatice și oameni, reprezentații de teatru, declamații și alte manifestații publice. La o capacitate de aproximativ 5000 de persoane, băncile erau de două feluri: cele pietruite, din apropierea scenei, rezervate persoanelor importante, și cele de sus, de lemn, rezervate spectatorilor de rând. Conform inscripției unei bănci păstrate în muzeu, demnitarii aveau locuri rezervate. În mijlocul amfiteatrului era o cameră subterană, din care a fost recuperată o tablă de marmură, dedicată zeiței Nemesis de către C. Valerius Maximus pecurarius, furnizor de animale. Templul zeiței Nemesis. În apropierea amfiteatrului a fost construit și un templu dedicat zeiței Nemesis, care era venerată în antichitate de către gladiatori. În cadrul muzeului de arheologie s-au păstrat capiteluri de coloane din templu, precum și câteva table reliefate. Pe una este reprezentată zeița, cu atributele ei, balanța, grifonul și roata. Palatul Augustalilor (în latină Aedes Augustalium) se află în apropierea forului (avea o intrare în for), în interiorul zidurilor orașului, și era sediul ordinului augustalilor, o corporație influentă, care își recruta membrii din cadrul stratului înstărit al locuitorilor orașului. Ordinul se ocupa cu organizarea de serbări, printre care și cea de la 3 ianuarie, dedicată împăratului aflat la putere. Edificiul impunător și de proporții mari și „închide la mijloc o curte centrală (despărțită în două printr-un zid), înconjurată dinspre apus și răsărit de cîte o bazilică”. În mijlocul curții se afla pe un soclu impunător altarul împăratului. Obiectele valoroase ale corporației erau păstrate într-o încăpere subterană, cu pardoseală de piatră, pereți tencuiți și o ușă de siguranță. Printre obiectele descoperite odată cu palatul sunt fusul unei coloane cu o inscripție privitoare la donația făcută de consilierul Coloniei Antonius Super, două inscripții cu numele fiilor ctitorului palatului: cavalerii și membrii consiliului orășenesc Marcus Procilius Iulianus și Marcus Procilius Regulus Complexul arheologic de la Sarmizegetusa mai cuprinde: Templul lui Liber Pater Templul zeilor Domnus și Domna Sanctuarul zeilor Aesculapius și Hygia Templul zeului Mithra Templul zeilor palmireni Templul Mare Templul zeului Silvanus Horreum Praetorum procuratoris (sediul procuratorului financiar al Daciei Apulensis) Forul lui Traian (forum vetus) Forum novum Capitoliul Insulele de locuinte de la vest de cele două foruri Necropola estică

Ulpia Traiana Sarmizegetusa (a teljes nevén Colonia Ulpia Traiana Augusta Sarmizegetusa Dacian) az egykori római Dacia tartomány fővárosa volt. Jelenleg a romjai láthatók. Fekvése Romániában, Hunyad megye Hátszegi járásában, Hátszegtől 17 km-re, Várhely település szélén található. Nevének eredete Neve a mellette elhaladó Sargetia (Sztrigy) folyó nevéből ered, a latin feliratokban leggyakrabban Sarmizegetusa alakban fordul elő. Története Ulpia Traiana közelében állt az egykori dák főváros, Decebal székhelye, Sarmizegetusa. Krisztus után 106-ban, miután a rómaiak hosszú véres háborúban legyőzték a birodalmat támadó dákokat, fővárosuk Sarmizegetusa romjai mellett építették fel a Traianus által alapított Dácia tartomány első fővárosát Ulpia Traianát. A megalapított új tartomány Erdély nagy részét magába foglalta, és római uralom alatt állt a területet 165 éven keresztül. Ez idő alatt épült a mai Kolozsvár, Torda, Gyulafehérvár és más települések helyén a római Napoca, Potaissa, Apulum és a többi római település is. Ulpia Traiana A lerombolt dák várost Sarmizegetusa melletti Ulpia Traiana alapítását és felépítését az legio V Macedonica segítségével 110-ben Trajanus rendeletére D. Terentius Scaurianus helytartó hajtotta végre, egyúttal coloniává is tette Trajanus és felruházta az Ulpia Trajana Augusta „Dacia” melléknevekkel is. Sarmizegetusanak a tribus Papiriába tartozását, ugyanabba, melybe maga Trajanus is, a megtalált feliratok egész sora bizonyítja. Neve egy 241-ből származó oltárkövön (CIL III 1454) concilium provinciarum Daciarum trium formában olvasható. Itt kellett állania annak az oltárnak (are Augusti vagy Augusti nostri) is, melynél a császár üdvéért a tartomány papjai áldoztak, kikről feliratok sora emlékezett meg. Az itt tartott tartománygyűlés panaszt tehetett a császárnak a helytartó ellen, de elismerését is kifejezhette működése felett, ami általában gyakoribb volt, mint az előbbi. A település egy bizonyos mértékben a császári administratio székhelyéül is szolgált, amit az itt talált feliratok is bizonyítanak, melyekben császári rabszolgákat és szabadosokat említettek (közöttük előfordultak librari ab instrumentis censualibus, illetve tabularii, továbbá adjutores tabularii), és néhány feliratban procuratorokról van szó, tudott, hogy a pénzügyigazgatóság központja Apulumban volt. A város külső, fényes voltára leginkább egyes szórványos építészeti részletekből lehet következtetni. Az itt felállított emlékművek, épületek anyagát a közeli márványbányák szolgáltatták, mely épületek közül legtöbb bizonyára még Trajanus alatt keletkezett. Egy csonka Tra[janus] nevével ellátott felirat szerint, mely bizonyára egy épületen állhatott; Hadrianus császár alatt Cn. Papirius Aelianus helytartó vízvezetékkel is ellátta a várost. A 171 éven keresztül fennálló Dáciát 271-ben Aurelianus császár a germán törzsek állandó támadásai miatt kénytelen volt feladni és kiüríteni. A rómaiakat és a romanizálódott lakosságot áttelepítette a Duna vonalától délre felépített Új-Dácia tartományba. Leírása Az egykori város téglalap alapú volt, lekerekített élekkel. Méretei: területe 32,4 ha, hossza 600 m, szélessége 540 m, a falak magassága 4–5 m. A fal faragott kőtömbökből épült, a tetején, bástyákkal, kapukkal, két párhuzamosan épített főutcával, mely az átkelést biztosította a város egyik végéről a másikra. A várfalakkal körülvett város közepén levő térrel. A városban adminisztratív és vallási épületekkel, de házak, tanyák és templomok, valamint állami és magán épületek is álltak itt. Nemzetiségi viszonyai A város nemzetiségi viszonyaira is következtetni lehet az itt talált feliratok adataiból, melyek szerint a feltárt feliratokon szereplő felperesek jelentékeny része Syriából származott, kik mind Aeliusok voltak és a polgárjogot Hadrianusnak köszönhették. Ezek itt is hűek maradtak isteneikhez, közülük több is a perzsa Mithrast imádta, de egyiptomi Isis, Seraphis szentély, valamint más görög és római istenek tiszteletének is nyomara akadtak itt a feltárások során. Az itt épült mithraeumot Király Pál és Téglás Gábor tárták fel; a feltárás során nagyszámú kőfaragvány és felirat került napfényére (Studniczka, Arch. epgir. Mitht. VII 200–225 l. és Király Pál, A sarmizegetusai mithraeum. Arch. Közl. XV, 1886). Az utóbbiak között van egy (CIL III 7938), mely Nabarze deo volt szentelve. Mint azt a dévai muzeumba került két (CIL III 1428) felirat és két domborkép is bizonyítja, az aegyptusi Isis-nek és Serapis-nak is voltak hívei Ulpia Traianaban, sőt Isis templomuk is volt és a görög-római istenségek között legtöbb tisztelője Aesculapiusnak és Hygieának, valamint Nemesisnek volt itt. Az utóbbi kultuszát mint másutt úgy itt is az amphitheatrum magyarázza meg.

Free 14.00 RON 4.00 RON - Information tables - WC - Ruins of the old town - Gift shop - Guided tours are offered

-

-