Bonțida Bánffy Castle
Comuna Bonțida Județul Cluj Romania
castle, chateau
Castelul Bánffy (Bonțida)
Comuna Bonțida Județul Cluj Romania
castle, chateau
Bonchidai Bánffy-kastély
Comuna Bonțida Județul Cluj Romania
castle, chateau
Bánffy Castle is an architectural monument situated in Bonţida, a village in the vicinity of Cluj-Napoca, Romania, with construction phases and stylistic features belonging to Renaissance, Baroque, Neoclassical and Neogothic styles
Castelul Bánffy de la Bonțida, care a fost cunoscut ca Versailles-ul Transilvaniei, este un ansamblu arhitectonic construit de familia Bánffy în comuna Bonțida, județul Cluj
A Bánffy-kastély Romániában, Erdélyben, Kolozs megyében, a Mezőség nyugati felében, Bonchidán, Erdély egyik legnagyobb, évszázadokon keresztül legépebben megőrzött főúri kastélya volt
Previous names
Bonțida Bánffy Castle, Castelul Bánffy (Bonțida), Bonchidai Bánffy-kastély
Description
Bánffy Castle is an architectural monument situated in Bonţida, a village in the vicinity of Cluj-Napoca, Romania, with construction phases and stylistic features belonging to Renaissance, Baroque, Neoclassical and Neogothic styles. It is owned by the Hungarian Bánffy family (of which Miklós Bánffy was a member). The current owner is Katalin Bánffy.
History
In 1387, the Bonțida estate came into the possession of the Hungarian Bánffy of Losonc family, when Sigismund of Luxemburg donated it to Dénes, son of Tamás Losonci. The present castle was preceded by a manor house, whose history dates back to the 15th-16th centuries. After 1640, the estate was inherited by Dénes Bánffy (II) (1638–1674), county governor of Doboka and Kolozs counties, brother-in-law and counselor of Prince Michael I Apafi, who fortified the initial building between 1668 and 1674 by surrounding it with curtain walls that formed a rectangular enclosure, reinforced at the corners with massive circular towers. The castle could be accessed through a seven-storey high gatehouse located on the fortification's eastern side. The works were continued after his death by his successor, György Bánffy (III).
This Renaissance ensemble was involved, between 1704 and 1711, in Rákóczi's War of Independence, needing repairs and restorations at the beginning of the 18th century. Elizabeth the 3rd.
In the 18th century the estate was inherited by Dénes Bánffy (IV), who, after a time spent in the Viennese Court of Empress Maria Theresa, returned home in 1747 and started a reconstruction of the castle in Austrian Baroque style. Between 1747 and 1751 a Cour d'honneur in U shape was built to the eastern side of the Renaissance building, which contained: the riding school, the stable, the carriage rooms and servants' quarters. An important achievement was the castle's park near the Someș (Szamos) River, with walkways, statues and fountains. In the integrative concept specific to Baroque art, the residence and the environment were in a relationship of close interdependence and mutual influence. Based on this concept, the park of 70 ha was set up after the design of architect Johann Christian Erras, which transposed into this space forms dominated by a strict geometry. The sculptor Johann Nachtigall made grandiose stone statues inspired by the ancient poet Ovid.
József Bánffy, the descendant of Dénes Bánffy, decided the demolition of the gate tower in the 1820s, uniting the Renaissance courtyard with the Baroque one, and from the resulting stone a water mill was built for the villagers in Bonțida. In 1850 building's western wing was modified under the direction of architect Anton Kagerbauer (1814–1872), following the park's landscaping after the English Romanticism model.
In 1944, the castle was transformed into a field hospital. German troops plundered and devastated the castle, as retaliation against political attitude of its owner, count Miklós Bánffy, which has initiated negotiations between the governments of Romania and Hungary for the return of weapons against Germany. Thus, the furniture, the library and the gallery of paintings were destroyed.
During the communist regime, whole building was used as a driving school, cooperative farm and hospital for children. In 1963, Bánffy Castle was used as decor for filming Pădurea spânzuraților, directed by Liviu Ciulei. The film comprised a short scene with fire, thus scenographers lit one of the buildings, causing massive damage to the building.
In 1990, the castle was declared a historic monument.
Since 2013 the castle has been the venue for an annual music festival called Electric Castle, held each July.
Restoration
In 1999, due to its ruinous state, the castle was included, at the request of the Transylvania Trust, in the World Monuments Watch List of 100 Most Endangered Sites. Also in 1999, a bilateral State Agreement was signed between Romania and Hungary for the restoration and rehabilitation works. In the following period, with Romanian state funds, about 2/3 of the main building's roof was reconstructed. In 2003, the Transylvania Trust signed with the authorities a long-term lease agreement for the castle, resigned with Katalin Bánffy in 2008 (who was given back the building in the meantime) for the duration of 49 years. In 2001, the Built Heritage Conservation Training Program was implemented, the kitchen buildings being the first one to be restored under its banner.
In 2005, The Built Heritage Conservation Training Centre was officially opened at Bánffy Castle, which functions to this day, teaching traditional building crafts skills for the restoration, repair and maintenance of historic buildings and which was awarded, in 2008, the Europa Nostra prize in Cultural Heritage for education, training and awareness training. The program is supported by Charles, Prince of Wales, who visited the castle. The patron of the training centre is Princess Margareta of Romania.
Castelul Bánffy de la Bonțida, care a fost cunoscut ca Versailles-ul Transilvaniei, este un ansamblu arhitectonic construit de familia Bánffy în comuna Bonțida, județul Cluj. Nucleul complexului de edificii este renascentist, extinderile și modificările ulterioare au fost făcute în secolul al XVIII-lea în stil baroc, iar în secolul al XIX-lea în stil neoclasicist și stil romantic (galeria neogotică de la 1855).
Istoric
Domeniul de la Bonțida a intrat în posesia familiei Bánffy de Losonc în anul 1387, când regele Sigismund de Luxemburg l-a donat lui Dionisie, fiul lui Toma Losonci. Înaintea realizării ansamblului actual, pe acest loc a existat o reședință nobiliară (conac) construit în secolele XV-XVI, această clădire fiind atestată documentar după 1640.
Dionisie Bánffy al II-lea (1638-1674), comite de Dăbâca și Cluj, cumnat și consilier al principelui Transilvaniei Mihai Apafi I, a fost cel care a inițiat construcția ansamblului actual, între anii 1668-1674. Conacul inițial cu plan în formă de "L" a fost fortificat cu ziduri de incintă dispuse în formă dreptunghiulară, turnuri circulare în cele 4 colțuri și un turn de poartă înalt la intrare. După decapitarea lui Dionisie, lucrările au fost continuate de moștenitorul lui, viitorul guvernator Gheorghe al III-lea. Ansamblul renascentist se cunoaște dintr-un inventar întocmit în anul 1736, care descrie clădirile de dinaintea modificărilor baroce.
Între 1704 și 1711, castelul renascentist a fost avariat în războiul de independență condusă de Francisc Rákóczi al II-lea, necesitând reconstrucții și reparații în mai multe locuri.
În 1735 domeniul a fost moștenit de Dionisie Bánffy al IV-lea, care avea în acel moment 12 ani. După un timp petrecut la Curtea de la Viena, acesta s-a întors în Transilvania în anul 1747 ca Mare Comis al împărătesei Maria Tereza, după care a inițiat reconstrucția castelului în stil baroc între anii 1747-1751. În primă fază s-a construit curtea de onoare din fața clădirii porții, inspirându-se din arhitectura barocă vieneză. Curtea de onoare cu plan în formă de "U" era alcătuită din: manejul, grajdul, remiza și locuințele servitorilor. Galeria de statui care decora acest corp al ansamblului a fost realizată de sculptorul Johann Nachtigall, care a transpus "Metamorfozele" lui Ovidiu în grandioase statui de piatră. Tot Dionisie a fost cel care a inițiat modificarea clădirii principale de acum. În această perioadă va fi creat și parcul care înconjura castelul (proiectat de Johann Christian Erass), în spiritul barocului francez, caracterizat prin forme clare, geometrice, stricte, cu alei, lac, statui și fântâni arteziene.
Aripa de nord a reședinței (clădirea principală) a fost terminată de fiul lui Dionisie, Gheorghe al V-lea, atestată de o inscripție deasupra balconului intrării dinspre curte, unde apare anul 1784.
Următorul descendent Bánffy, József Bánffy, va demola în 1820 turnul de poartă, din materialul rezultat fiind ridicată o moară de apă, pusă la dispoziția sătenilor. Prin aceste modificări s-a realizat aspectul actual al clădirii Miklós, iar clădrile de pa latura de vest și est ale ansamblului au primit o refațadizare în stil neoclasicist. Tot la dispoziția lui József Bánffy, în 1855 arhitectul Anton Kagerbauer a modificat fațada vestică a ansamblului (fiind afectate clădirea principală și clădirea bucătăriei) în stil romantic, neogotic, în conformitate cu parcul remodelat la dispoziția aceluiași proprietar, prin redefinirea formelor sobre baroce cu altele mai libere, romantice, specific englezești.
În 1858 József Bánffy a vândut castelul baronului Miklós Bánffy, comite a comitatului Alba de Jos, bunicul scriitorului și politicianului Miklós Bánffy, ultimul proprietar al castelului înainte de naționalizare. În 1935-1937 acesta a restaurat fațada vestică și turnul nord-vestic.
În timpul celui de-al doilea război mondial, castelul a fost folosit ca spital militar. În anul 1944 imobilul a fost serios afectat, când trupele germane aflate în retragere, au atacat, jefuit și incendiat întreg ansamblul. A fost distrus întreg mobilierul, bine-cunoscuta galerie de portrete și biblioteca. Contele Nicolae (Miklós) Bánffy, proprietarul castelului la acel moment, inițiase o negociere a Ungariei cu România pentru ca ambele state să schimbe tabăra și să întoarcă armele împotriva Germaniei, devastarea castelului se presupune a fi o acțiune de vendetă a guvernului german la adresa baronului.
Perioada comunistă
Într-o latură încă funcțională a castelului a fost instalată în anii 1950 Cooperativa Agricolă de Producție ("C.A.P.") Bonțida. Naționalizarea și lipsa oricărei întrețineri a clădirilor și parcului au dus la degradarea gravă a castelului. Sătenii au folosit cărămizile castelului drept material de construcție. Muzeul de Artă din Cluj-Napoca a reușit să salveze statuile din parcul odinioară baroc, depozitându-le în cadrul instituției (secția donații, str. I. C. Brătianu), unde se pot gasi si astazi.
În perioada anilor '60 Direcția Monumentelor Istorice a încercat reabilitarea castelului, dar din lipsă de fonduri nu a putut efectua nici o acțiune concretă în acest sens. Castelul a fost folosit mai departe ca depozit de materiale de construcții, iar parcul s-a transformat treptat în pășune, copacii devenind lemn de foc. În 1963, castelul a fost folosit ca decor în realizarea filmului Pădurea spânzuraților, în regia lui Liviu Ciulei. Filmul a cuprins o scenă scurtă cu un foc, pentru care scenografii au incendiat una dintre clădiri, cauzând pagube masive.
Perioada postcomunistă
După căderea regimului comunist, din cauza stării de degradare în care se afla, în anul 1999 World Monuments Watch a inclus castelul pe Lista celor 100 Cele Mai Periclitate Situri din Lume, la propunerea Fundației Transilvania Trust. Începerea lucrărilor de reabilitare a fost posibilă datorită acordului semnat în 1999 de către Ministerul Culturii și Ministerul Patrimoniului Cultural din Ungaria. Ministerul Culturii a sprijinit și reabilitarea parțială a șarpantei clădirii principale. În 2001 debutează Programul de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit sub egida Fundației, în cadrul căruia se restaurează clădirea bucătăriei, fundația asigurând paza și administrarea imobilului, precum și atragerea unor fonduri pentru restaurare, iar în 2005 se inaugurează Centrul de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit, care funcționează în clădirea Miklós. Pentru activitatea desfășurată la castel, în 2008 Centrul a fost premiat cu Marele Premiu Europa Nostra a Uniunii Europene.
În 2007 Principesa Margareta a României și-a asumat rolul de Patron Spiritual al Centrului de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului construit la Bonțida.
În anul 2008, contesa Bánffy Katalin, fiica lui Bánffy Miklós, proprietara actuală a castelului, care trăiește în Maroc, a încheiat un contract concesional pe 49 ani cu Fundația Transylvania Trust, conform căruia Fundația va reabilita castelul și va înființa un centru cultural și de specializare.
A Bánffy-kastély Romániában, Erdélyben, Kolozs megyében, a Mezőség nyugati felében, Bonchidán, Erdély egyik legnagyobb, évszázadokon keresztül legépebben megőrzött főúri kastélya volt. Gyakran hivatkoznak rá mint „Erdély Versailles-ára”.
Története
Építtetése
Bonchida 600 éven át a Bánffy család birtokában volt. A kastélyt Bánffy Dénes kezdte el építtetni 1668-tól kezdődően, a dobokai vár köveiből. Fia, Bánffy György, Erdély gubernátora az 1690-es években folytatta az építkezést. A négy sarokbástyás épület nem készült el teljesen. A kuruc szabadságharc idején mindkét fél pusztította a támaszpontként használt kastélyt. Az építési és helyreállítási munkálatokat a 18. század elején folytatták, amikor a kastélyt reneszánsz stílusban bővítették, majd 1748-50 között Bánffy Dénes kolozsi főispán barokk kastéllyá építtette át. 1855-ben Kagerbauer Antal is dolgozott az épületen. A régi épület keleti szárnyához patkó alakú épülettagot toldottak, ami istállókat és melléképületeket foglalt magába, a tetején pedig helyt adott a Johannes Nachtigall faragta barokk szobor- és urnagalériának, amely 36 mitológiai tárgyú szobrot foglalt magába, amik Ovidius Metamorphoses című műve alapján készültek. 1944-ben a németek felgyújtották és kirabolták. Utolsó tulajdonosa Bánffy Miklós, író volt.
A kommunizmus időszakában
A kommunizmus éveiben a kastélyt államosították. Az 1950-es években az egyik, még működő szárnyában termelőszövetkezetet létesítettek. A karbantartás teljes hiánya miatt a kastélyépület is súlyos károsodásokat szenvedett. A falubeliek a falait építőanyagnak használták fel. A kolozsvári szépművészeti múzeumnak sikerült megmentenie néhány szobrot az egykori barokk udvarból. Ezek jelenleg az intézmény Király utcai (Str. I.C. Brătianu) részlegében találhatók. A hatvanas években a műemlékvédelmi hatóság - miután egy koprodukciós film forgatásán másodszor is fölgyújtották - megpróbálta elindítani a kastély rehabilitációját, de pénzalapok hiányában a kezdeményezés végül eredmény nélkül maradt. Később az épületet építőanyag-lerakatként használták, a kastélykertet pedig legelőként, az értékes fák jelentős része pedig tűzifaként végezte.
1990-től napjainkig
Az államosítás után Bánffy Katalin, Bánffy Miklós lánya, aki az 1950-es évektől Marokkóban, Tangerben él, visszaperelte. A kastély helyreállítására 2001-ben nemzetközi program indult, melyben építész, mérnök, művészettörténész és tájépítész egyetemi hallgatók segítenek az Erdély Versailles-aként is emlegetett kastély felújításában. A Transylvania Trust Alapítvány 2007-ben 49 évre koncesszionálta a birtokot, és vezeti a kastély felújítási munkálatait.
Leírása
Siemersné Wass Ilona leírása, aki a Bonchidához közeli Cegén nőtt fel, így emlékszik vissza:
„A bonchidai szépséges kastély nem csupán a Mezőség, hanem egész Erdély egyik legbecsesebb értéke volt. Különösen a főlépcső volt álomszép. Az istállókat Schünbrunn istállói nyomán tervezték. Látványnak is pompás volt. Az istállók előtt előcsarnok húzódott, középen szökőkút állott, ágaskodó lovasszoborral. Ettől jobbra és balra kezdődtek az istállók. Az első világháború előtt Bánffy György híres ménest tartott. A kastély módfelett ízlésesen, drága régi bútorokkal volt berendezve. Engem leginkább a gyönyörű kályhák és az antik falikárpitok ragadtak meg. Különösen a társalgó tetszett, melynek falát régi kínai mintás angol szövet borította, mely százesztendősnél is öregebb lehetett, de a színek egészen frissen ragyogtak. A szalon bútorait az előbbi anyaggal húzták be, mintája és színvilága varázslatosan hatott.”
Bíró József leírásában a kastély így szerepel:
„A nagy ebédlőtermet, amely vitrinjeivel, porcelánjaival levegős, napos derűt áraszt, bár méreteiben egy középkori lovagteremnek felel meg. A szebbnél szebb bútorokkal berendezett szobák között a Mária Terézia-szalon kék és sárga színeivel válik ki, meg az arcképcsarnokos biliárd-szoba és a kerek bástya könyvtárszobája…, a lépcsőházban álló páncélok és a legérdekesebb erdélyi különlegesség, a GBG betűkkel ellátott sakk-készlet. Nagy művészettel faragott, bécsiesen öltözött koronás, vagy föveges mellszobrok állnak a figurák talapzatain: király és királynő, nemes testőrök, parasztok meg lovagok. A nagy teremben sakkozott ezekkel Bánffy György (1787-1822), Erdély gubernátora, miközben a lakájok ide-oda cipelték a nem éppen könnyű bábukat.
Useful information
Free
10.00 RON
5.00 RON
- WC
- Recreation areas
- Guided tours are offered
- It houses exhibitions and festivals
- Interior is partly visited
-
-
External links
Nearby castles