The Cathedral of Curtea de Argeș (early 16th century) is a Romanian Orthodox cathedral in Curtea de Argeș, Romania. It is located on the grounds of the Curtea de Argeș Monastery, and is dedicated to Dormition of the Mother of God. The building is the seat of the Archdiocese of Argeș and Muscel. The cathedral is faced with pale grey limestone, which was easily chiselled then hardened on exposure. The interior is of brick, plastered and decorated with frescoes. Nearby on the grounds stands the large Neo-Romanian style Royal Palace built in late 19th century. Architecture The building resembles a very large and elaborate mausoleum, and was built in the Byzantine architectural style, with arabesques. The cathedral sits upon a raised platform, 7 ft (2.1 m) above the surrounding grade, and encircled by a stone balustrade. In shape the structure is oblong, with a many-sided annex at the back. A dome rises in the center, fronted by two smaller twisting and leaning cupolas, while a secondary dome, broader and loftier than the central one, springs from the annex. Each summit is crowned by an inverted pear-shaped stone, bearing a triple cross, emblematic of the Trinity. The windows are mere slits; those of the tambours (the cylinders on which the cupolas rest) are curved and slant at an angle of 70 degrees, as though the tambours were leaning to one side. Between the pediment and the cornice a thick corded moulding is carried round the main building. Above this comes a row of circular shields, adorned with intricate arabesques, while bands and wreaths of lilies are everywhere sculptured on the windows, balconies, tambours and cornices, adding lightness to the fabric. Facing the main entrance is a small open shrine, consisting of a cornice and dome upheld by four pillars. Inscriptions The archives of the cathedral were plundered by Hungarians and Turks, but several inscriptions, Greek, Slav, and Roman, are left. One tablet records that the founders were Prince Neagoe Basarab (1512–1521) and his wife Milica Despina of Wallachia; another that Prince, Radu de la Afumati completed the work in 1526; a third describes the repairs executed in 1681 by Prince Șerban Cantacuzino; a fourth, the restoration, in 1804, by Joseph, the first bishop. Between 1875 and 1885 the cathedral was reconstructed, and in 1886 it was reconsecrated. Legends Legends of Curtea de Argeș have inspired many Romanian poets, among them the celebrated Vasile Alecsandri. One traditional legend describes how Neagoe Basarab, while a hostage in Constantinople, designed a splendid mosque for the sultan, returning to build the cathedral out of the surplus materials. Manole legend A legend tells of Radu Negru employing a Meşterul Manole or Manoli as architect. With Manole being unable to finish the walls, the prince threatened him and his assistants with death. At last Manole suggested that they should follow the ancient custom of placing a living woman into the foundations; and that she who first appeared on the following morning should be the victim. The other masons warned their families, and Manole was forced to sacrifice his own wife. Thus the cathedral was built. When Manole and his masons told the prince that they could always build an even greater building, Radu Negru had them stranded on the roof so that they could not build something to match it. They fashioned wooden wings and tried to fly off the roof, but, one by one, they all fell to the ground. A spring of clear water, named after Manole, is said to mark the spot where he fell. This motif is widespread in South-East Europe, most notably also in Russia, like the blinding of the Masons of Saint Basil's Cathedral by Ivan the Terrible. Burials Neagoe Basarab V of Wallachia Despina of Wallachia Stana of Wallachia Radu V of Wallachia Ruxandra of Wallachia Carol I of Romania Elisabeth of Romania Maria of Romania Ferdinand I of Romania Marie of Romania Carol II of Romania Michael I of Romania Anne of Romania Helen of Romania On 16 December 2017, King Michael I was buried here with a full state funeral, his remains joining those of his wife Queen Anne, who had died in 2016. Those attending the funeral included Carl XVI Gustaf of Sweden and Queen Silvia, Juan Carlos I of Spain and Queen Sofia, Charles, Prince of Wales, Henri, Grand Duke of Luxembourg, and Princess Astrid and Prince Lorenz of Belgium. The remains of Queen Mother Helen, the mother of King Michael, were returned to Romania from the Bois-de-Vaux Cemetery in Switzerland on 18 October 2019. They were interred in the cathedral on 19 October.

Mănăstirea Curtea de Argeș este o mănăstire ortodoxă din România, situată în orașul Curtea de Argeș, construită între 1515-1517 de Neagoe Basarab. Ansamblul cuprinde catedrala episcopală, unul dintre cele mai celebre monumente de arhitectură din Țara Românească. Catedrala este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare AG-II-a-A-13628. În timpul lui Carol I, catedrala a fost transformată în necropolă pentru familia regală a României. În afară de mormintele regale, la Mănăstirea Curtea de Argeș se află și moaștele sfintei Filofteia. Dacă în 1857 complexul monastic era păstrat în întregime, două incendii din 1866 și 1867 au distrus clădirile seminarului, respectiv locuințele, paraclisul și turnul de intrare. La inițiativa lui Carol I, biserica a fost restaurată începând cu 1875 de către arhitectul francez Lecomte du Noüy, ceea ce a dus la înlocuirea frescei originale cu o pictură nouă și la alte modificări radicale ale structurii interioare. În anul 1886 s-a terminat restaurarea bisericii și a început construirea palatului regal din latura de est a complexului, care va fi mai târziu transformat în palat episcopal. Din 2009 a început construcția unei noi catedrale destinată scaunului Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, precum și mormintelor membrilor Familiei Regale a României și moaștelor sfintei Filofteia. Viitoarea Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș a fost târnosită la 7 decembrie 2018, fiind așteptat ca odată cu sfințirea ei definitivă, să preia de la biserica Mănăstirii Argeșului și funcția de catedrală arhiepiscopală. Istoric Mănăstirea a fost construită de Neagoe Basarab (1512 - 1517) pe locul vechii mitropolii (1359). Pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumați. Ea este păstrată fragmentar în Muzeul Național de Artă din București. Reparată de câteva ori, biserica a fost restaurată (1875 - 1886) de arhitectul francez André Lecomte du Noüy, discipol al lui Eugène Viollet-le-Duc, care i-a adus și unele modificări care au diminuat valoarea istorică a monumentului. Construită din piatră fățuită și profilată, biserica are un plan triconc, inspirat din planimetria bisericii Vodița II, reluat ulterior și în alte construcții (mitropolia din București, biserica fostei mănăstiri Cotroceni, mănăstirea Tismana etc.). Printre cele mai vechi așezări de care vorbește istoria noastră se numără și Curtea de Argeș cu împrejurimile ei. În secolul al XIII-lea, cetatea Poenarilor, cu fortificațiile sale de piatră și puțul care o lega direct cu albia râului de jos, făcuse să ajungă, până departe, faima acestor locuri; pe la jumătatea secolului următor, curtea Basarabilor și biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” sporesc și mai mult prestigiul acestor locuri. Deși nu se cunoaște data precisă când au apărut aici primele așezări, se știe că la jumătatea veacului al XIV-lea era atestată deopotrivă existența unui scaun Domnesc și a unei însemnate organizări bisericești. Astfel asociate, puterea statală și cea religioasă împodobesc valea Argeșului cu fapte de arme și locașuri de închinare, care-i păstrează intactă funcția ei spirituală, chiar atunci când capitala se muta la Târgoviște. Dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit Argeșul voievodal, de bună seamă că biserica înălțată de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasă construcție de artă și arhitectură bisericească. Începută în 1514, din dorința lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără seamăn de frumos, lucrările s-au încheiat trei ani mai târziu, așa încât la 7 ianuarie 1517, ctitorul putea chiar să vorbească de „mănăstirea domniei mele de la Argeș”, și să-i hărăzească „vama ce este la Ocna Mică de la Târgoviște...”. Ascultând nu numai legenda, ci și unele știri istorice, se pare că din lipsă de bani, cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsă de zile, zugrăvirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea întru cele veșnice a lui Neagoe Basarab. Așadar, ginerele voievodului, Radu de la Afumați (1522-1529), odată urcat pe scaun, a consfințit continuarea decorării așezământului, prin pisania din 10 septembrie 1526, care menționează și numele lui Dobromir zugravul. După toate izvoadele, Neagoe Basarab a clădit biserica sa pe fundațiile unui locaș mai vechi, care nu fusese altul decât sediul primei Mitropolii a Țării Românești. Pe aceasta, Neagoe găsind-o „dărâmată și neîntărită... a zidit-o și înălțat-o din temelii”, fapt pe care un cronicar al înfăptuirilor marelui voievod, Gavriil Protul, îl întărește. În această formă, biserica Mănăstirii Curtea de Argeș cunoscută din 1793 sub denumirea de "Biserica Episcopală", când a devenit reședința Episcopiei Argeșului, rămâne, pentru arhitectura veacului al XVI-lea, dacă nu monumentul cel mai de seamă, una dintre cele mai reprezentative construcții al sale. Ca atare o pomenesc documentele și o amintesc toți călătorii străini, care și-au aflat adăpost în chiliile ei. Unii dintre ei, ca Paul de Alep, în 1654, considerau vechea așezare a lui Neagoe drept „una din minunile lumii”. Aceleași cuvinte de înaltă prețuire le notează, în 1794, și englezul Robert Ainslie și - mai târziu - pictorii Bouquet și Lancelot, ale căror însemnări de călătorii și stampe au făcut să circule și în afara granițelor țării faima mănăstirii lui Neagoe Basarab. După unele refaceri parțiale și întregiri în timp ale ansamblului sau, vătămată și de un puternic incendiu, Biserica Episcopală Curtea de Argeș a fost refăcută - astfel după cum se vede astăzi - de arhitectul francez André Lecomte du Noüy și de arhitectul român Nicolae Gabrielescu, inspectorul lucrărilor de restaurare, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A fost isprăvită în anul 1885 și sfințită la 12 octombrie 1886. Descriere În forma ei actuală, biserica este alcătuită dintr-un pronaos supralărgit, contopit organic cu construcția propriu-zisă, ai cărui 12 stâlpi interiori susțin o turlă pe mijloc și două turnulețe laterale care încununează colțurile vestice ale pronaosului. Pronaosul este evidențiat în acest fel deoarece îndeplinea și funcția de necropolă. Aceste turle mici dau impresia prin podoaba lor exterioară, caracterizată de răsucirea porțiunilor de zidărie, că stau să cadă unul asupra celuilalt și că se înșurubează în tăriile cerului. Restul bisericii și altarul - cu abside care îi împlinesc forma de cruce - susțin de asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu restul ansamblului se face prin bolți, rezultând un tot arhitectonic de o zveltețe inegalabilă. În fața intrării se află un agheasmatar deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri și împodobite cu desene (1516-1517). Precum întreaga biserică, și acesta reprezintă o admirabilă operă de artă. Văzut dinspre apus, agheasmatarul cu invelitoarea de plumb și crucea aurită se proiectează pe cele 12 trepte care urcă spre intrarea în sfântul locaș și pe rama care o îmbracă, asemeni unui portal aplicat. La restaurare, motivele utilizate și modul de cizelare au urmărit să redea, cât mai apropiat de original, vechea decorație a construcției lui Neagoe Basarab, decorație în care elementele din afară fuseseră armonizate de arta meșterilor locali, într-un stil propriu. Iar cât privește acestă artă, chiar dacă au lucrat alături de meșteri străini, privitorului de azi îi apare clar faptul că localnicii au izbutit nu numai să egaleze, ci adesea să-și impună propria lor personalitate, realizând armonii decorative dintre cele mai originale. În ansamblu, biserica este așezată pe o puternică temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatră, mai larg decât suprafața de bază a bisericii, marginile lui terminându-se cu un fel de împrejmuire din floroni (în acest caz crini) sculptați din piatră. Pereții exteriori sunt împărțiți în două zone suprapuse demarcate printr-un brâu, împletit în suvițe. Fațadele sunt decorate în relief plat cu motive caucaziene și islamice. În partea de jos se află o suită de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele. Acestea sunt înrămate în chenare cu ornamentații dintre cele mai felurite care, ca și cele ale portalului de la intrare, amintesc întretăierea geometrică de la Mănăstirea Dealu. În registrul de sus, de asemenea, se află o suită de panouri semicirculare în partea superioară, în centrul cărora sunt fixate plăci decorative și discuri în rozetă, iar ca niște paftale domnești, la întretăierea arcurilor, se află alte discuri mai mici, deopotrivă de fin realizate. Pe ele sunt așezați porumbei, care parcă stau gata de zbor. Fiecare poartă în cioc un clopoțel. La adierea vântului, acești clopoței sunau lin, asemenea unor suave glasuri tainice. Deasupra, depășind bordurile scurte ale acoperișului așezate pe mai multe rânduri paralele de cizeluri, construcția bisericii crește într-o suită de volume și suprafețe, pe care se înalță cele patru turle; de o rară bogăție ornamentală, ele adună în jurul ferestrelor, asemenea unor dantele în relief, aceleași modele prin care (ca, de altfel și în restul decorației acestui monument) se străvad, armonizate specific de meșterii băștinași, o seamă de elemente de artă arabă și georgiană. Acoperișul turlelor, bogat împodobit, pare ieșit din mâna unor aurari, iar lanțurile care susțin crucile sunt aidoma unor mari bijuterii lucind în soare. În interior, pe lângă zugrăveală executată în ulei de pictorii francezi F. Nicolle, Ch. Renouard și de românul N. Constantinescu din Curtea de Argeș, pe lângă panourile votive, mormintele ctitorilor și tâmplă făcută din marmură, bronz aurit și onix, pe lângă icoanele ei lucrate în mozaic, atrage atenția, ca o excepțională realizare sculpturală, grupul celor 12 coloane, original ornamentate floral, reprezentând pe cei 12 Sfinți Apostoli; aceste coloane dau cu adevărat o impresie de viu și mers aievea. Din ancadramentul lor central - ținând loc de despărțire între partea de la intrare și sanctuarul bisericii -, interiorul acesteia, discret înveșmântat în zugrăveala pictorilor aici amintiți, apără într-o calmă maiestate, ca un adânc îndemn la reculegere. În pronaos se află mai multe morminte acoperite cu lespezi de piatră, cea mai valoroasă din punct de vedere artistic fiind cea a lui Radu de la Afumați (1529), care îl înfățișează pe viteazul domnitor călare și cu sceptrul în mână. Vechea tâmplă din sec. al XVII-lea, de o reală originalitate ornamentală și iconografică - adăpostită temporar în biserica de sat din Valea Danului - se află acum în Colecția de obiecte de artă bisericească din Mănăstirea Curtea de Argeș. Această catapeteasmă a fost, împreună cu câteva icoane, datată stilistic în timpul domnului Șerban Cantacuzino (1678-1688), care în 1682, precum spune una din pisaniile de pe peretele vestic al bisericii, a reparat sfântul locaș. De asemenea, în imediata vecinătate a mănăstirii, se află un izvor, pe care localnicii îl numesc „Fântâna lui Manole”. Această denumire poartă peste timpuri povestea meșterului legendar, care, neputând coborî de pe biserică după terminarea ei — luându-i-se scările — și-ar fi făcut aripi din șindrilă și, similar mitului lui Icar, a sărit de pe acoperișul sfântului locaș, la temelia căruia se spune că-și zidise propria soție. În locul în care s-ar fi prăbușit, sufletul său s-ar fi preschimbat într-un izvor. De la „Fântâna lui Manole” se vede, spre apus, fosta bolniță a mănăstirii, monument istoric, despre care un document existent scrie că „se găsea alături de biserica lui Neagoe Basarab încă din 1524”. Mănăstirea Curtea de Argeș este și necropolă regală, începând cu anul 1914, aici fiind înmormântați regii și reginele României: Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria, Carol al II-lea și Regina Elena, precum și Mihai I și Ana. Totodată este, din anul 1793, și scaunul vlădicesc al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.

A Curtea de Argeș-i kolostor ortodox kolostor, épületegyüttes Romániában, Curtea de Argeș (egyes forrásokban Argyasudvarhely) városában. 1512 és 1517 között, V. Basarab havasalföldi fejedelem (Neagoe Basarab) uralkodása alatt épült. Műemléki védelem alatt áll; a romániai műemlékek jegyzékében az AG-II-a-A-13628 sorszámon szerepel. A kolostorhoz tartozó püspöki székesegyház Havasalföld egyik legnevezetesebb építészeti emléke. A háromkaréjos alaprajzú, széles narthexű, négy kupolájú, kőfaragással gazdagon díszített templom a 18. századig számos fejedelmi alapítású reprezentatív kolostor építészeti archetípusaként szolgált. A templom a Curtea de Argeș bizánci és posztbizánci templomai helyszín részeként 1991 óta a Világörökség várományosi listáján szerepel. A templom fejedelmi temetkezőhelyként is szolgált, a kripták az előcsarnokban találhatók. Itt található az alapító V. Basarab és veje, V. Radu sírja, de 1914-től a román királyoké is: I. Károly és felesége, Erzsébet; I. Ferdinánd Mária; valamint II. Károly és Ilona nyughelye. Mivel itt már nem volt hely, 2009 és 2017 között új királyi mauzóleum épült; ebben van eltemetve I. Mihály király és felesége, Anna. Történelem A kolostor V. Basarab havasalföldi fejedelem uralkodása alatt, 1512 és 1517 között épült, a korábban ott álló havasalföldi érsekség lebontott épületeinek helyén. A csiszolt és profilírozott kőből épült templom háromkaréjos alaprajzát a Vodița II típus (a Vodița kolostor(wd) második, 14. században épült temploma) ihlette, és maga is számos későbbi épületnek szolgált mintául (pl. bukaresti pátriárkai székesegyház(wd), egykori Cotroceni kolostor(wd), Tismanai kolostor(wd)). A belső festéssel ugyanakkor csak 1526-ban, V. Radu havasalföldi fejedelem idejében készült el Târgoviștei Dobromir(wd) mester. A festmények töredékeit a bukaresti Románia Nemzeti Művészeti Múzeumában(wd) őrzik. Az idők folyamán az emberi tevékenység, tűzvész és földrengés okozta károkat 1682-ben Șerban Cantacuzino(wd) havasalföldi fejedelem javíttatta ki. A templom 1793, az Argeși egyházmegye megalapítása óta püspöki székesegyház. Egy újabb tűzvészt követően, 1875 és 1886 között André Lecomte du Noüy(wd) francia építész, Eugène Viollet-le-Duc tanítványa restaurálta, azonban néhány olyan módosítást is végzett, amelyek csökkentették a műemlék történeti értékét. Dobromir mester falfestményeit eltávolította, és helyére saját testvérének az eredetieknél gyengébb festményei kerültek. Ugyanebben az időszakban I. Károly román király uralkodása idején épült fel a kolostor német stílusú, dísztéglával kirakott temploma, szintén André Lecomte du Noüy irányításával. 1949 óta itt őrzik Szent Filoteia(wd) ereklyéit. A püspöki székesegyházat 1914-től I. Károly királyi temetkezőhelynek jelölte ki, és ide temették a román királyi család tagjait. Mivel itt már nem volt hely, 2009 és 2017 között új királyi mauzóleum épült; I. Mihály király és felesége, Anna már ebben van eltemetve. A kolostor gyűjteményében őrzik a régi ikonosztázt, valamint néhány Șerban Cantacuzino idejéből származó szentképet. Ki van állítva Erzsébet román királyné saját kezűleg, aranybetűkkel festett evangéliuma is. A kultúrában A kolostor közelében található Manole mester kútja. Manole mester (románul: Meșterul Manole) román mitológiai alak, kőművesmester, a Curtea de Argeș-i kolostor építője. Kőműves Kelemen román megfelelőjének tekinthető. A legenda szerint Negru vajda tíz kőművessel, köztük fő mesterükkel, Manolével az Argeș folyó mentén keresett helyet egy új kolostor felépítéséhez. A hely kiválasztása után a kőművesek nekiláttak az építkezésnek, de amit nappal felraktak, éjjel rendre leomlott. Néhány nap után Manole álmot látott: az átok akkor törik meg, ha reggel az elsőnek élelmet hozó húgot, feleséget feláldozzák, befalazzák. Másnap hajnalban saját feleségét látta meg elsőként közeledni. A kőművesek élve be is falazták. A kolostor felépült; az avatáskor azonban Negru vajda kérdésére, hogy tudnának-e szebbet, nagyobbat építeni, az állványokon és tetőn álló tíz kőműves kérkedve igennel felelt. A vajda dühében ledönttette az állványokat, létrákat, hogy ne tudjanak lejönni. Ők azonban zsindelyekből szárnyakat építettek, s azzal leugrottak, de szörnyethaltak. A kút a legenda szerint a mester lezuhanásának helyén áll.

2.00 RON 2.00 RON - Accessible for wheelchairs - Gift shop

-

-