The Fortress of Deva is a fortress located in the city of Deva, Hunedoara County, Romania, on top of a volcanic hill. Position The fortress is located atop a volcano in the Poiana Ruscă Mountain Range within the Western Carpathian Mountains of Romania. From the foot of the hill, the city of Deva spreads out, beginning with Magna Curia and the public park. Nearby are the most of the buildings of the administrative institutions of the city: the Court House, the Prefecture, the County Hall, the Finance Administration, the old police headquarters, the City Hall and two of the oldest schools in Deva: the Decebal National College and the Pedagogic Lyceum. The fortress is connected with the foot of the hill by an inclined lift which allows tourists to reach the fortress. History The true story of this fortress begins in the glory days of Dacia. Here they built defense fortifications and an observation point from where they could see the Mures Valley, part of the Streiului Valley, and the Forest Land. The Roman conquerors strengthened the walls and defended this fortification, the trade road that connected with the rest of the empire, also called the salt road, passed right at the foot of the Hill. And the Mures basin experienced maximum economic prosperity at the time. In the great year 1269, Deva Fortress is mentioned in a deed of donation of the young king Stefan, son of Bela IV, who makes a donation to a Wallachian count for the bravery shown in the battle fought under the walls of Deva Fortress. Then, in 1444, Iancu de Hunedoara took possession of the Deva Fortress with all its riches: 56 villages and gold mines. Also during his time is mentioned for the first time in a written document the fair of Deva, a settlement at the base of the hill. The Corvin family took control of the fortress and domain of Deva in 1504. The first evidence of the medieval Deva Fortress dates back to the second half of the 13th century; in 1269, Stephen V, King of Hungary and Duke of Transylvania, mentioned "the royal castle of Deva" in a privilege-grant for the Count Chyl of Kelling. The first records regarding a military operation involving the fortress dates from 1273. Under its walls, the Cumans were defeated by Peter I Csák, Palatine of Hungary (Latin: Magister Petrus de genere Chak), who was rewarded for his victory by Ladislaus IV, King of Hungary. In his letter, Ladislaus IV mentioned the facts with the words sub castro Dewa contra Cumanorum exercitur viriliter dimicavit, "fought bravely against the Cumans under the Castle of Deva". At the end of the 13th century, the Deva Fortress was in the property of Ladislaus Kán, Voivode of Transylvania, who organized a court besides the military garrison. The Fortress of Deva is central to the Hungarian folk tale The Wife of Clement, the Mason.

Monument istoric și de arhitectură laică, Cetatea medievală a Devei (maghiară: Déva vára, germană: Diemricher Burg) a fost construită la mijlocul secolului al XIII-lea pe Dealul Cetății, un con vulcanic cu altitudinea de 378 m. Prin poziția sa strategică deosebită, cetatea a păzit din înălțimea ce domina orașul Deva, secole de-a rândul, ieșirea și intrarea în Transilvania pe valea Mureșului. S-au descoperit aici urme de locuire din neolitic și din epoca bronzului iar prezența unor blocuri de piatră cioplită, cu caracteristicile tăieturi în formă de coadă de rândunică, îi face pe arheologi să intuiască rămășițele unei fortificații dacice. Istoric După invazia tătarilor, a fost construită o cetate nouă de către regele Béla al IV-lea, primul document despre cetate datând din 1269. Cetatea Devei apare menționată într-un act de danie al tânărului rege Ștefan, fiul lui Béla al IV-lea, care face o donație comitelui Chyl din Câlnic pentru vitejia arătată în lupta purtată sub zidurile Cetății Deva. La patru ani de la atestarea ei documentară, sub cetatea Devei aveau loc lupte înverșunate împotriva tătarilor. La sfârșitul secolului al XIII-lea cetatea devine reședința voievozilor Roland Borșa și Ladislau Kán, de unde aceștia își exercitau autoritatea asupra voievodatului Transilvaniei. Alegerea cetății drept reședință voievodală dovedește că aceasta era puternică și dispunea de construcții suficiente pentru a satisface pretențiile curții. După 1315 cetatea reintră în stăpânirea regelui Carol Robert de Anjou. Castelanii cetății Deva sunt în secolul al XIV-lea și comiți ai comitatului Hunedoara. În secolul al XIV-lea, Deva și satele înconjurătoare sunt amintite ca "district militar valah", iar cetatea avea în jurisdicție patru scaune (Deva, Ilia, Șoimuș, moșiile crișene și împrejurimile Bradului), care făceau parte din domeniul regal și erau conduse de cnezi. Localnicii aveau îndatoriri militare și obligații privind întreținerea, reparațiile și construcțiile din cetate. În 1302, cetatea aparține voievozilor transilvăneni. În 1580 este întărită, aici câștigând lupta Török János împotriva pașei Kasim. Cetatea a început să capete valoare militară de abia în secolul al XVII-lea. După ce turcii cuceresc Oradea, cetatea de la Deva rămâne singura neocupată. Cetatea regală a Devei care cuprindea un domeniu întins a intrat în 1444 în posesia lui Ioan de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. Alături de ea au fost preluate și 56 de sate, precum și minele de aur din Munții Apuseni, care aparțineau domeniului cetății. Tot în timpul său este menționat pentru prima dată într-un document scris și târgul Devei, așezare aflată la baza dealului. Familia Corvinilor își încheie stăpânirea asupra cetății și domeniului Devei în 1504. În a doua jumătatea a secolului al XVII-lea, principele Gabriel Bethlen construiște în cetate un bastion care servea drept închisoare și loc de tortură. La baza sa, ridică în stil renascentist un adevărat palat de locuit: Palatul Magna Curia. În 1579, în cetatea Devei a fost întemnițat episcopul Francisc David (1520–1579), predicatorul protestant și episcopul întemeietor al Bisericii Unitariene din Transilvania. David Francis a murit acolo în 15 noiembrie 1579, în închisoarea în care fusese întemnițat pentru erezie. Tot în această închisoare, generalul Basta a dorit să îi execute pe conducătorii transilvăneni. În 1657 a fost ocupată de otomani. În timpul răscoalei lui Rákóczi, în 1704, cetatea cade în mâinile curuților. Din 1713 încep lucrări de transformare a cetății într-o fortificație bastionară. Între 1717–1719, cetatea este din nou întărită. În 1752, chiar dacă importanța ei militară a scăzut, cetatea este reînnoită. În 1784, cetatea a fost atacată în timpul răscoalei țărănimii iobage din Transilvania, printre care s-au aflat și moții Horia, Cloșca și Crișan. Din acel moment, cetatea Deva nu a mai avut funcționalitate militară. Noul proprietar va fi Pogány Franciska, golind întreaga cetate care va cădea rapid în ruină. În 1817, împăratul Francisc I și soția sa aflați în vizită în Transilvania, impresionați de frumusețea locului, au poruncit refacerea Cetății Devei. Lucrările au durat 12 ani. În timpul revoluției maghiare din 1848–1849, cetatea se afla în mâinile soldaților austrieci aflați sub conducerea comandantului Kudlich. Lupte au avut loc doar după eliberarea Transilvaniei de Nord de către generalul polonez Bem. În februarie 1849, aici au ajuns și revoluționarii conduși de Avram Iancu, ca prieteni ai austriecilor. Revoluționarii maghiari au reușit să ocupe cetatea, devenind astfel din cele trei cetăți ocupate de honvezi, după Buda și Arad. În dimineața zilei de 13 august 1849, magazia cu praf de pușcă a fortăreței explodează. Cetatea este distrusă în mare parte, în explozie pierind și soldații din garnizoana cetății. A fost dărâmată toată latura de est a cetății. În 18 august 1849, aici a capitulat generalul Bem în fața trupelor habsburgice. Descriere Există trei incinte cu forme diferite, ocupând vârful și o parte din latura de nord a înălțimii: prima incintă – formă ovoidală; incinta a doua – traseu ovoidal neregulat; incinta a treia – traseu aproximativ semicircular.

Déva vára hajdani erődítmény az Alsó-Maros mentén, a Déva város fölé emelkedő hegyen, egy 250 méter magas sziklán. Déva vára kicsiny, jelentéktelen erősség volt az Erdély szívébe vezető úton, a Maros bal partján. Hadi értéke igazán csak a 17. században volt, mikor Lippa átengedése után egyedül ez a vár állhatott ellen egy esetleges további török inváziónak a Maros völgyében – a helyzet azonban gyorsan változott, és szerepe egyre csökkent, bár teljesen csak a 18-19. század fordulóján veszítette el jelentőségét. Ma romos állapotban van. A romániai műemlékek jegyzékében a HD-II-a-A-03216 sorszámon szerepel. A vár számos birtokosa közül a legjelentősebbek Hunyadi János, Szapolyai János, Bocskai István és Bethlen Gábor. Története A Várhegyen már az ókorban, dákok és a rómaiak idejében is emelkedett erődítmény. A várat a tatárjárás után IV. Béla építtette újjá, s 1264-től említik a korabeli oklevelek. 1264. augusztus elején itt győzte le V. István híve, Csák nembeli Péter az István ifjabb király és IV: Béla király közötti belháborúban a IV. Béla pártján álló kunokat, egyeseket megölve, másokat fogságba vetve. 1302-től a dévai vár volt az erdélyi alvajdák székhelye. 1333-ban Miklós, Hunyad megye főispánja birtoka volt, valamikor 1453 előtt került Szilágyi Mihály kezére, majd V. László Hunyadi Jánosnak adományozta, és Corvin János haláláig (1504) a Hunyadi-család birtokában maradt. A mohácsi vészt követően Perényi Péter vajda kapta meg, majd 1529-ben Szapolyai János szerezte meg, aki 1539-ben feleségének, Izabellának adta jegyajándékul. 1550 novemberében itt aratott győzelmet enyingi Török János, hunyadi főispán Kászim török pasa előhadain. 1551-től a várat Ferdinánd király birtokolta, de 1556-ban ismét Izabella királyné tulajdona lett. A dévai vár börtönében szenvedte el rabsorsát Dávid Ferenc, Erdély első unitárius püspöke, aki itt halt meg 1579. november 15-én. Szintén itt raboskodott Dobó István, az egri vár egykori hős kapitánya, aki Izabella királyné parancsára került fogságba. 1580 körül a katonai jelentőségű várat ismét megerősítették. 1581-ben Báthory Kristóf Geszthy Ferencnek adományozta, aki bővítéseket hajtott végre, és a vár alatt udvarházat építtetett. 1603. szeptember 9-én itt akarta kivégeztetni Basta osztrák tábornok az Erdélyi Fejedelemség főurait. I. Rákóczi György idején épült a déli részen levő kerek bástya. 1657-ben a török nagyvezír foglalta el a várat. I. Apafi Mihály fejedelemsége alatt (1661–1690) a vár jórészt börtönként működött. A Rákóczi-szabadságharcban, 1704-ben kuruc kézre jutott, de Csáky András három heti ostrommal 1706-ban visszafoglalta. 1705 novembere és 1706. február 22. között kiállt egy kuruc ostromot. 1717–1719 között Erdély katonai parancsnoka. Steinville tábornok a várat jelentősen megerősítette, a várrendszer sérüléseit kijavíttatta, és Vauban-rendszerűvé bővíttette. 1733-ban a Haller család birtokába került. 1752-ben tovább erősítették, felújították, noha a vár katonai értéke ekkor már igen csekély volt, hiszen a Maros völgyében nem volt háborúnak sem emléke, sem kilátás rá. 1773-ban II. József trónörökös látogatásából tudjuk, hogy a várőrség egy fél század katonát és néhány tüzért számlált. Utolsó katonai szereplése a szabadságharc előtt 1784-ben volt, amikor a Mócvidékről indult román jobbágyfelkelés elől ide menekült Hunyad vármegye nemességének jelentős része. Itt végezték ki a felkelés elfogott résztvevőit is. Ettől kezdve a vár olyannyira nem látott el semmilyen katonai funkciót, hogy elárverezték, és új tulajdonosa Pogány Franciska minden mozdíthatót elhordatott a belőle, ami így gyorsan pusztulásnak indult. A Habsburgok minden bizonnyal szerettek erdélyi útjaik során a Maros mentén utazni, mert az 1817-ben erre utazó I. Ferenc császárnak megtetszett a vár és környéke, majd elrendelte a restaurálását, ami 12 évig tartott. A szabadságharcban nem bírt jelentősebb szereppel. Helyőrsége német volt, 160 fő és 3 löveg Kudlich osztrák főhadnagy vezetésével. Ezzel az erővel csak Déva lakosait tudták terrorizálni, komolyabb harci cselekményekre képtelenek voltak (legjobb esetben is egy századnak minősültek). Az erdélyi hadi helyzet miatt nem kerültek a frontvonalba, de Bem Észak-Erdély felszabadítása utáni hadműveleteinek útjába került. 1849 februárjában érkezett meg a vár alá Kemény Farkas különítménye. 1849. február 7-én itt lepték meg az Avram Iancu vezette, osztrákbarát román népfölkelők, s csak Bethlen megérkezése mentette föl a forradalmi csapatokat a szorongatott helyzetből. A vízaknai vereség után Bem is ideérkezett serege maradékával, de a helyőrség nem adta meg magát, ugyanakkor elfogadta, hogy addig nem lövet a magyar csapatokra, amíg azok nem rohanják meg a várat. Az erdélyi helyzet azonban március végén stabilizálódott, sőt, Gyulafehérvár és az Érchegység kivételével egész Erdély magyar kézre került. A vár zárolását Forró Elek ezredes vezette 2000 fővel és 6 löveggel 1849 áprilisától. A védők négy hétig tartották magukat, majd – páratlanul előnyös feltételek mellett – május 27-én átadták a várat a magyaroknak (szabad elvonulás, egyhavi zsold a magyar államtól). Ezután egyenesen Temesvárhoz mentek annak védőit gyarapítani. Déva ostroma az 1848–49-es szabadságharc három sikeres magyar ostromának egyike volt; Déván kívül még Budát és Aradot sikerült elfoglalni. Ezt követően Bem lőszerraktárt rendeztetett be a várban, ami azonban a temesvári csatavesztés után (augusztus 13-án) rejtélyes körülmények között felrobbant, több mint száz honvéd halálát okozva. Azóta az egykor fontos katonai erősségnek számító, s az egész Várhegyet uraló várrendszernek ma már csak a Várhegy ormán található falai állnak. 1849. augusztus 18-án itt tette le a fegyvert Bem „apó” és Guyon magyar forradalmi seregének a maradványa az osztrák haderő előtt. Napjainkban A városi hatóságok két évtizedente imitt-amott némely falmaradványt meg-megerősítettek hellyel-közzel a helybeli kőművesek odaadó hozzájárulásával, ám a dévai vár korhű és szakértői restaurációja mintegy százötven évet váratott magára. 2008-ban a Hunyad Megyei Tanács finanszírozásával nagyszabású helyreállítási munkálatok kezdődtek. A romos állapotú várat a térség egyik kulturális központjává alakították. A vár, a csaknem nyolc évnyi részleges vagy teljes lezárását jelentő felújítás után, 2016-ban vált ismét látogathatóvá.

Free Free - WC - Nice view - Ruins of the fortress - Funicular: 20.00 RON - Gift shop

-

-