The medieval fortress of Turnu is located in the southern part of Turnu Măgurele at a distance of 3 km from the city and 1 km from the confluence of the Olt and Danube rivers in today's Romania. The fortress is documented during the reign of Mircea the Elder (1394) and was built on the Danube line for the defense of Wallachia against the Turkish peril. At the end of the reign of Mircea the Elder, under unclear circumstances, it came under Ottoman occupation to return to the possession of Wallachia only in 1829 when it was burned and demolished. It is part of the historical monuments list in Teleorman County. Starting in October 2018, it is in a process of restoration and consolidation. History First attestation (1394–1395) and the Battle of Nicopolis (1396) Following the great Ottoman offensive in the fall of 1394, when the battle of Rovine took place, Mircea the Elder was removed from the throne of Wallachia and replaced by Vlad I (1394–1396) with Turkish help. As a result, in July 1395, a Hungarian expedition led by the Hungarian king Sigismund of Luxembourg aimed on removing Vlad and replacing him with Mircea on the throne of Wallachia succeeded only into conquering the fortress of Turnu. A faithful garrison to the king was left in the city, which disturbed his Wallachian ally. In this context, the first attestation of the city, dating back to 1397, appears in a diploma by Sigismund of Luxembourg, when the battles carried here between 1394 and 1395 are mentioned: "After our accession to (Wallachia), we flew the Romanians and the Turks with their captains and took the blood of the Nicopolis minor fortress, located in Wallachia, with great bloodshed." Throughout the following year, in 1396, the struggles for the removal of Vlad, supported by the Turks, continue, being interrupted only by the King's participation with his vassals, including Mircea the Elder, at the Nicopolis crusade. During this expedition the territory of Wallachia was bypassed, given the important Wallachian and Ottoman military force stationed here. Instead, the Danube route was chosen. In 1396, Stibor of Stiboricz, the Transylvanian voivode, together with Mircea go to Wallachia, defeated Vlad I, reclaimed the citadel at Turnu, and crossed the Danube to Nicopolis to take part in the crusade. It is likely, due to its proximity, that the fortress played a significant role during the Battle of Nicopolis on September 25, 1396, when a Franco-Wallachian Army commanded by Sigismund of Luxembourg was defeated by the Turkish army led by Bayezid I. In the context of his anti-Ottoman struggle Mircea the Elder participates personally with an army corps at the Nicopolis crusade. The Wallachian army, made up of light cavalry was not invited to take part of the first attack along with the heavy cavalry and withdraws without entering the battle. In another document by Johann Maroth in 1404, Sigismund also tells how Baiazid I invaded Walachia, deserted it, took the fortress of Nicopolis minor (Turnu fortress) from Prince Mircea by force and left his troops as a garrison. Other documents from Sigismund's time, written between 1406 and 1408, mention the battles for the little Nicopolis from 1394 to 1395. Transformation into Turkish Raya (1417) The Turnu fortress played an important role in the defensive system of Wallachia, especially during the reign of Mircea the Elder, when the ruler raised the shield against the Ottoman threat in the south of the Danube. This fortress along with Giurgiu, Turtucaia and Brăila from a chain of fortifications along the Danube. In 1417, towards the end of the reign of Mircea the Elder, the Turnu fortress will become Ottoman, being transformed into a Turkish raya like a niyabet from the Nicopolis sanjak, subjected to the pasha of Silistra, along with all the territory within a 15 km radius around the tower. Turnu raya was established after 1419 and included the Turnu fortress and the villages of Flămânda, Măgurele, Odăile, Ciuperceni, Craba and Gârla. Within the rayas, the Turks had established garrisons by which they constantly supervise Wallachia and Moldova, collect accurate information about the state of affairs and act in case of need. The armed forces cantons here were especially prepared to intervene at the slightest sign of disobedience. In addition, they have the advantage of being directly supported by the Turkish naval fleet. To each raya there was added more or less extensive territories, comprising several villages, which had the task of maintaining the garrisons. For example, Turnu had 3 villages, Giurgiu 25, and Brăila about 50 villages. Because they were located in very good commercial areas, the rayas were used for trade between the Romanian countries (almost monopolized by the Ottomans) and the Ottoman Empire. Here taxes were collected or goods were being stored. The Wallachian rulers held a diplomatic agent called capuchehaie in each raya of the country's territory. The rayas in Wallachia do not seem to have been turned into military feuds; they constituted territories owned by high-ranking state officials. Thus, in the 17th century Giurgiu was given the command of the Danube fleet of war; Turnu was in the possession of a member of the sultan's family. The Battle of Turnu (June 1462) During the reign of Vlad Ţepeş and in the context of his conflict with the Ottoman Empire, the Turnu fortress is for a short time under Romanian rule. Vlad Țepeș organizes a surprise campaign south of the Danube in the winter 1461/1462 when the Nicopolis fortress was conquered and over 20,000 Turks were killed by Wallachians. Following the raids of the Wallachian army south of the Danube, sultan Mahomed II decided to attack Wallachia and headed a large army to Targovishte. The Sultan went to Wallachia in April 1462 with an army of 80,000 to 100,000 soldiers. The official scribe of the great vizier Mahmud Pasha, a direct participant in the events, presents a very well-organized force, equipped with armed men with shining armor. Vlad has been gathering his troops on the Danube since May 15, aiming to prevent Ottoman troops from entering the country. The Ottoman troops attempted to cross the river in early 1462 at Nicopolis-Turnu, but they did not succeed because the Wallachian army was waiting on the left bank. After they passed, the Ottomans attacked Vlad Tepes' army, but they were repulsed. The Romanians counterattacked but were stopped by the fire supported by the 120 bombs. Țepeș ordered a withdrawal and adopted the tactic of leaving the Ottomans to starve and thirst and attacking them by surprise. In front of a superior army, the Wallachian ruler withdraws the people to the mountains and forests, and attracts the Ottomans inside the country through continuous harassment. His objective was to find a good place for the surprise attack, which will take place near Târgovişte on June 17, 1462. Michael the Brave conquers the fortress (1594–1595) In the context of the Ottoman Power rising a "Holy League" was created as an alliance between the Christian countries struggling to stop the expansion of the Ottoman Empire to Western Europe. The accession of Wallachia to the "Holy League" led to the outbreak on 13 November 1594 of an anti-Ottoman rebellion that resulted in the killing of all the levantine creditors and the entire Ottoman garrison stationed in Bucharest. On this background, known as The Long War, prince Michael the Brave starts a general offensive against the Turkish Empire attacking the Ottoman fortresses on both sides of the Danube (Giurgiu, Hârşova, Silistra, etc.). The campaign of harassment of the Turks from the north of the Danube led to the Ottoman withdrawal in the cities along the river, where, taking advantage of the stationing of Ottoman troops in the winter camps in the Belgrade area, the Romanians attacked the Giurgiu and Turnu fortresses and managed to release civil settlements. In January 1595 all the left bank of the river was under Romanian control. Turnu remained under Wallachian command during Michael the Brave's reign. The fortress fell under Turkish control after the death of Michael the Brave on the Câmpia Turzii on August 9, 1601. Iancu Jianu's outlaws (1809) In 1809, Iancu Jianu's outlaws raided the Turkish citadels on south of the Danube when Vidin and Plevna were being burned, killing the Turkish population in response to the actions of the Vidin pasha Osman Pazvantoglu who had attacked Craiova and burned the villages of Oltenia. Jianu's Oltenians destroy the Turnu fortress, which had become the incursion base when Osman Pazvantoglu attacked Wallachia. Returning to Wallachia (1829) Following the Russian-Turkish War of 1828/1829, the Adrianople Peace Treaty of 1829 established that the border between the Ottoman Empire and Wallachia was to be fixed on the Danube, so that the fortress of Turnu, together with the Braila and Giurgiu rayas, definitively returned to Wallachia. Upon returning to Muntenia, the Turnu fortress was demolished, burned, and the territory of the former raya was incorporated into Wallachia. After the demolition in 1829, the ruins of the fortress were used as construction material for locals and local authorities. The settlements of Turnu raya are embedded in the Olt County. Archeological facts Archaeological research has shown that the fortress consisted of a central tower, an enclosure wall that surrounded the tower about 6 m away from it and a defense ditch bordered on the inside by a wall and on the outside by an escarpment. The central tower had a diameter of 17.40 m and a wall thickness of 3 m. It stored ammunition and grain and was covered with tiles. The wall had an irregular polygonal route, and its thickness varied between 4 and 5 meters. On it there were placed massive bastions. The wall that bordered the interior of the defense ditch was 1.50–2 m thick and included an access area from which a drawbridge descended. There was a counter-escarpment on the outside. In a document found and dated 1397-1398 it is called "Holavnic". The same name appears in 1531 in a map of Johann Homann in the form "Cholonic", with the notation: Nicopolis Minor. A document of Alexandru Aldea from 1432 mentions the fortress of Pirgos ("Tower" in Greek has the form Pyrgos), identifying with the fortress of Turnu. Gh. I. Cantacuzino, suggests that he designates the fortress of Pirgos on the right bank of the Danube. In foreign documents up to the 16th century, the fortress appears exclusively called "Little Nicopol", as a pendant of the fortress on the other bank of the Danube. The Turnu fortress is recorded by August Treboniu Laurian in the Historical Store for Dacia from 1846 stating that the fortress was built on the ruins of a Roman tower. The manuscript Archaeological Excursion (1869) by Cezar Bolliac (a copy from the late 1930s according to the text published in the Official Gazette no. 222-224) describes a campaign of archaeological excavations 4 decades after the fortress was abandoned. Bolliac's observations and actions from the fortress of Turnu concluded that this was in fact the Roman fortress of Romula. From his description we notice two aspects: the fact that Cezar Bolliac is one of the first, if not the first archaeologist who demolished the old tower and that, although "I could not find anything around it", he could undo it on all sides so that " its outline is taken." In fact, the material used to build the first phase of the fortress, during the period of Mircea the Elder, was brought from the former Roman camp at Oescus, located south of the Danube, as Grigore Florescu would later suggest.

Cetatea medievală Turnu (Nicopolis minor, Kule, Holavnic) se află în partea de sud a municipiului Turnu Măgurele la o distanță de 3 km de oraș și la 1 km de confluența râului Sâi cu Dunărea. Cetatea este atestată documentar din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân (1394) și a făcut parte din structura de cetăți ridicate de acesta pe linia Dunării pentru apărarea Țării Românești de amenințarea turcă. La sfârșitul domniei lui Mircea cel Bătrân, în împrejurări încă neclare, intră sub ocupație otomană. Revine definitiv în posesia Țării Românești abia în anul 1829, când este arsă și dărâmată. Pentru scurte perioade de timp - în vremea domniilor lui Vlad Țepeș și Mihai Viteazul - cetatea este recucerită și alipită Valahiei. Cetatea este alcătuită dintr-un turn circular central (de la care cetatea își ia numele) cu un diametru de 17,4 m și care era acoperit cu șindrilă, iar mai apoi cu olane. Potrivit surselor istorice acesta avea rol de depozit și adăpostea muniția precum și diverse produse agricole. În jurul turnului central a fost construit un zid împrejmuitor cu o circumferință de 156 m și grosime de circa 1,5 m. În exteriorul acestuia a fost săpat un șant de apărare străjuit de o contraescarpă. Zidul și contraescarpa se unesc în partea de sud. Pe zidul de incintă au fost construite câteva bastioane ce ulterior au fost acoperite de reconstruirea zidului. Întregul ansamblu a fost clădit într-o zonă mlăștinoasă în care pânza freatică este foarte aproape de cota terenului - ceea ce a făcut ca cetatea să se degradeze continuu și a îngreunat lucrările de consolidare și întreținere, iar mai apoi, pe cele de cercetare arheologică desfășurate în secolele XX-XXI. Cetatea a reprezentat un însemnat punct vamal pe unde erau comercializate diferite materii prime, produse agricole și meșteșugărești. În Evul Mediu, Turnu se afla pe traseul a două drumuri comerciale importante care veneau dinspre cetățile transilvănești (Sibiu, Brașov, etc.) treceau prin trecătorile Carpaților și urmau calea Dunării, spre cetatea Nicopole. Fortăreața face parte din lista monumentelor istorice din județul Teleorman. Începând cu octombrie 2018 se află într-un proces de restaurare și consolidare. Geografie Cetatea Turnu este situată la circa 1 km nord de Dunăre, 1 km nord-est față de vărsarea râului Sâi în Dunăre și 3 km sud de municipiul Turnu Măgurele. Runele cetății sunt poziționate în lunca inundabilă a Dunării și sunt înconjurate de terenuri agricole. Altitudinea medie este de 22 m dNMM, iar adâncimea pânzei freatice este foarte mică, de 3-4 metri, lucru ce a îngreunat foarte mult cercetările arheologice întreprinse aici de Gh. I. Canacuzino și Ionel Cândrea. După scrierile călătorului turc Evliya Çelebi zona a fost asanată în timpul lui Baiazid I pentru a se putea consolida cetatea. Distanța în linie dreaptă de aici și până la ruinele cetății de la Nicopole de pe malul drept al fluviului este de circa 3 km. Cetatea de la Turnu a fost ridicată chiar în fața cetății de la Nicopole și străjuia unul dintre vadurile Dunării fiind un important port al fluviului. Era un punct vamal important întrucât pe aici erau exportate și importate diferite mărfuri precum sare, produse agricole și meșteșugărești - țesături, cuțite, fier brut, ceramică, postav gros, burnuze, legume, fructe, miere, cizme de piele, ceapă, bare de fier, carne de oaie, carne de vacă, fân, lemne și papură. Turnu se afla la capătul de sud al unui drum comercial care venea dinspre cetățile transilvane (dinspre Sibiu) trecând prin trecătorile Carpaților apoi prin Pitești, coborând pe valea Oltului pentru ca mai apoi să se continue pe calea Dunării, spre Nicopole. Un alt drum principal al Țării Românești era acela care lega Brașovul prin pasul Bran și apoi pe valea Ialomiței spre Dârstor prin Lichirești, și mai apoi prin Giurgiu, este acela care "străbătea temutul codru al Vlăsiei, trecea prin București spre Turnu și Nicopoia din față, străbătând vestiții codri ai Teleormanului." Cercetări arheologice Cercetările arheologice au evidențiat că cetatea era alcătuită dintr-un turn central, un zid de incintă ce înconjura turnul la circa 6 m distantă de acesta și un șanț de apărare mărginit, la interior, de un zid și, la exterior, de o contraescarpă. Turnul central avea un diametru de 17,40 m și o grosime a zidurilor de 3 m. În el se păstrau muniții și grânele și era acoperit cu olane. Zidul avea un traseu poligonal neregulat, iar grosimea lui varia între 4 și 5 metri. Pe acesta erau poziționate bastioane masive, mici, cu fronton rotund și care, mai apoi, au fost acoperite de o rezidire. Zidul ce mărginea la interior șanțul de apărare avea o grosime de 1,50 - 2 m și cuprindea o zonă de acces din care cobora un pod mobil. La exterior se găsea o contraescarpă. Într-un document găsit și datat 1397-1398 ea este numită Holavnic. Aceeași denumire apare și în 1531 într-o hartă a lui Johann Homann sub forma "Cholonic", având notatia: Nicopolis Minor. Un document al lui Alexandru Aldea de la 1432 menționează cetatea Pirgos („Turnu” în limba greacă are forma Pyrgos), identificându-se cu cetatea de la Turnu denumită și „Nicopolul Mic”. Gh. I. Cantacuzino, sugerează că acesta desemnează cetatea Pirgos de pe malul drept al Dunării. În documentele străine de până în secolul al XVI-lea cetatea apare denumită exclusiv "Nicopolul Mic", ca pandant al cetății de pe celălalt mal al Dunării. Cetatea Turnu este consemnată de August Treboniu Laurian în Magazin istoric pentru Dacia din anul 1846 afirmând că cetatea s-a ridicat pe ruinele unui turn roman. În manuscrisul Excursiune arheologică (1869) a lui Cezar Bolliac (o copie de la sfârșitul anilor 1930 după textul apărut în Monitorul Oficial din nr. 222-224) este descrisă o campanie de săpături arheologice la 4 decenii după ce cetatea a fost abandonată. Observațiile și acțiunile lui Bolliac de la cetatea de la Turnu au concluzionat că aceasta ar fi de fapt cetatea romană Romula. Din descrierea sa observăm două aspecte: faptul că Cezar Bolliac este unul dintre primii, dacă nu primul arheolog care a desfăcut vechiul turn și că, deși "n-am putut găsi nimic în jurul acestuia", l-a putut desface din toate părțile încât "să i se ia conturul". De fapt, materialul folosit la construirea primei faze a cetății, în perioada lui Mircea cel Bătrân, a fost adus din fostul castru roman de la Oescus, situat la sud de Dunăre, după cum urma să descopere mai târziu Grigore Florescu. Generalul Radu R. Rosetti a semnalat Comisiunea Monumentelor Istorice despre importanța istorică și arheologică a ruinelor, fapt ce a dus la oprirea distrugerilor. Grigore Florescu, ca delegat al Comisiunii Monumentelor Istorice (CMI), a realizat următoarele săpături arheologice începând cu anul 1936 până în 1939 și apoi în anul 1943, când a curățat zidurile de pământul și materialul de demolare depuse în timp. A păstrat o amplă corespondență cu autoritățile locale și cu Comisiunea Monumentelor Istorice, cea care comandase lucrarea. Cetatea este menționată și de Grigore Tocilescu în 1902, cel care, bazându-se pe scrierile lui Procopius ("De bello Gothico"), consideră că aici era de fapt castrul roman de la Turris atribuit împăratului Traian și care avea drept scop apărarea limes-ului de pe râul Olt ("limes Alutus"). El vizitează aceste locuri și concluzionează că cetatea a fost reconstruită în timpul împăratului Iustinian I (vezi "De aedificiis" - Procopius), cu elemente preluate de la Oescus. Dovezile arheologice nu pot confirma niciuna dintre ipoteze. Controverse și noi ipoteze Despre originile acestei cetăți există mai multe opinii divergente. Dacă unele dintre ele au fost demontate cu dovezi arheologice, altele rămân în picioare și sunt subiectul unor viitoare cercetări de teren care vor putea oferi o imagine mai clară asupra subiectului. August Treboniu Laurian, bazându-se pe câteva scrieri antice, este cel care emite ipoteza că turnul este de epocă romană din perioada lui Traian, dar argumentele în favoarea acestei supoziții se dovedesc invalide. Cezar Bolliac, cel care vizitează și întreprinde probabil primele săpături la Turnu, sugerează că aici ar fi de fapt colonia romană "Romula", dezvoltată în secolele II-III pe locul unei mai vechi așezări dacice. Grigore Tocilescu, bazându-se pe scrierile lui Procopius din Caesarea, identifică la Turnu cetatea pe care Traian o întemeiază cu numele de "Turris" și pe care Iustinian I o dăruiește slavilor. În fine, Nicolae Iorga afirmă că aici s-a construit Turnul lui Constantin cel Mare - cu rol de apărare împotriva migrației nord-dunărene - ipoteză susținută și de Grigore Florescu, cel care a efectuat primele cercetări arheologice mai ample. Toate aceste opinii - ale unei construcții din perioada romană - au fost invalidate de concluziile săpăturilor de după 1970 efectuate de Gh. I. Cantacuzino și Ionel Cândrea. În apropierea ruinelor cetății, la circa 120 de metri mai la nord se pot observa ruinlele unei contrucții de formă basilicală (cu dimensiunile de 38x18 metri), unde se mai pot vedea rămășițe de pietre paralelipipedice de dimensiuni mari ce se găsesc parțial și în șanțul fortificației pentagonale a cetății. Plasarea acestei forme atât de aproape de zidurile fortificației confirmă faptul că clădirea era deja în ruină atunci când șanțul a fost construit, altfel ar fi reprezentat o mare vulnerabilitate. O cercetare arheologică mai amănunțită a acestei structuri (posibil creștine) ar putea ajuta la rezolvarea problemei datării turnului circular. În anul 2017, Mihai Micu publică un articol[38] despre existența unei a doua fortificații turcești la circa 800 m est-sud-est de vechiul turn - probabil localitatea civilă despre care Evliya Çelebi amintește în scrierile sale și despre care generalul von Moltke scrie în însemnările despre luptele dintre ruși și turci de pe aceste meleaguri. Se pare că ar fi vorba despre o cetate medievală târzie, acoperită acum de pădure și situată în apropierea portului Turnu Măgurele, în imediata vecinătate a fluviului Dunărea. Mihai Micu afirmă că: "Descoperirea a fost făcută folosind instrumente de cercetare moderne cum ar fi un nou model digital al terenului (DTM) disponibil pentru lunca Dunării, precum și cercetarea surselor istorice. Utilizarea resurselor, în cea mai mare parte disponibile on-line, dar și a tehnicilor de cercetare digitale, au confirmat faptul că aceasta este cetatea turcă numită ‘Kale’, ‘Yeni-Kale’, ‘Kalea’, ‘Turnu Nou’ sau ‘Cetatea Nouă, probabil construită în secolul al XVIII-lea." Potrivit autorului studiului această descoperire - a unei a doua cetăți - a fost bazată pe concluziile raportului efectuat de Cezar Bolliac (în 1869), pe informațiile oferite de Heluth von Moltke (în cartea sa despre Războiul ruso-turc din 1828-1829), pe o litografie din 1825 a lui Adolph Kunike care prezintă cetatea de la Turnu, dar mai ales pe o hartă întocmită de Nikolaĭ Alekseevich Epanchin (în care apar explicit două cetăți cu numele de Turnu și Kule) și pe imaginile aeriene oferite de aviația germană în al Doilea Război Mondial. El citează un episod petrecut în timpul construcției punctului de trecere cu bacul de la Turnu Măgurele când s-a descoperit un zid de piatră în imediata apropiere a malului, dar care nu a putut fi studiat din cauză că la momentul venirii arheologilor construcția deja acoperise acel loc. Mihai Micu susține că cetatea a fost fortificată de turci cu cinci turnuri și un șanț, având o formă de stea. Aceasta ar fi avut un rol defensiv, de a proteja portul și zona de trecere a Dunării dintre Turnu și Nicopole. În acest loc s-au dat lupte grele în timpul războiului ruso-turc din 1828-1829, cetatea fiind cucerită de ruși pe 25 ianuarie 1829. La scurt timp după Tratatul de pace de la Adrianopol, fortificația a fost demantelată și până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când o nouă pădure a fost plantată pe fostul amplasament, aproape orice urmă a cetății a fost pierdută. Informațiile cu privire la cetate sunt rare și destul de lacunare, ceea ce face ca adevărul istoric să fie greu de identificat. Cetatea rămâne un subiect controversat între arheologii români și cei bulgari deoarce primii atribuie construcția fortificației lui Mircea cel Bătrân, iar cei din urmă o atribuie țarilor de la sud de Dunăre. Restaurare La momentul începerii restaurării Cetatea Turnu se afla în stare de ruină totală: înălțimea zidurilor care se degradau continuu ajungeau la 3,9 m, turnul semicircular de pe latura estică era înclinat spre prăbușire, șanțul de apărare era astupat în totalitate, umiditatea era crescută din cauza pânzei freatice aflate aproape de suprafață și a situării în lunca Dunării. La toate acestea au contribuit și ploile acide care macină piatra și mortarul precum și vegetația lemnoasă care disloca pietrele din zidărie. În prezent ruinele cetății sunt vizibile din drumul de acces, de unde se poate distinge forma turnului central. Prin scoaterea unor pietre din paramentul zidului din sud a fost permisă crearea unei noi zone de acces, diferită de accesul original al cetății. Zidurile se află într-o stare proastă de conservare, fiind astăzi vizibile reîntregirile cu material găsit în sit, legate cu mortar de ciment, din campania de restaurare 1936-1939. Urme ale zidului exterior se mai păstrează și azi, sub vegetația abudentă. Lucrările ce se vor executa asupra sitului arheologic Cetatea Turnu vor fi de conservare și restaurare a ruinelor cetății și fântânii. Se vor realiza lucrări de amenajare arhitectural-peisageră, se vor crea alei pietonale și spații verzi. Se va planta vegetație, va fi amplasat mobilier urban și se va realiza un iluminat arhitectural ambiental cu accente luminoase pe ruinele istorice. Începând cu data de 1 octombrie 2018 au fost demarate lucrările urmând ca ele să se finalizeze după jumătatea anului 2020. Legende Potrivit unei legende locale se spune că sub poarta cetății ar fi fost săpat un tunel care ar fi dus până pe malul drept al Dunării, în dreptul localității Nicopole. Povestea spune că, prin acest tunel, ar fi fugit din calea cotropitorilor boierii români, pe malul celălalt al fluviului, unde își puneau la adăpost avuțiile. Legenda este infirmată de istorici. Arheologii care s-au ocupat de cetatea Turnu, de-a lungul anilor nu au descoperit dovezi care să susțină legenda tunelului.

Free Free Ruins of the fortress

-