The Hunedoara County Prefecture (Romanian: Palatul Administrativ din Deva) is a building in Deva, Romania. Built in 1889–1890 in a late eclectic style after the plans of architect Ignác Alpár, it houses both the prefect's office of Hunedoara County and the county council.
History
Permission for building the county home was granted in July 1885, along with a subsidy of 5000 Hungarian forints. The following spring, the council declared a competition for the completion of the construction plan. Among 14 entries Alpár Ignác was chosen. Construction took place between 1889 and 1890.
The building was considered a prefecture until 1920. Since then it has been used by different state institutions, and during Communist rule was the county seat. For a short time after 1989 it housed the town hall of Deva, and then became the seat of the prefecture of Hunedoara county. Since 2007 it has housed the County Council. A renovation began in 2007.
Description
The building is V-shaped and located in front of the fortress of Deva and the city park. The building is symmetric. At one point servants' quarters and official offices were housed on the first floor.
Upstairs a metersmeeting room is decorated in Neo-Renaissance and Baroque style. The nine-meter-high room is covered with a coffered ceiling and a wrought iron chandelier. The room is full of Neorenaissance decorations. The gallery and the door frames are decorated with the Hunyadi crest, featuring a raven. From the balcony a view of the fortress and the square can be seen. On the balcony are some empty statue recesses.
The roof is covered with green Zsolnay tiles. A high tower in the middle is notable. An indoor garden is behind the building.

Hunedoara County Prefecture

Account

by category

Login

Name

by region

Title

Name in English

Construit între anii 1864-1866, în stil gotic târziu englezesc (aşa-numitul stil Tudor), imediat recognescibil dupa turnul crenelat de pe partea nord-estică şi frontonul în trepte, cu oarece elemente din goticul veneţian în ce priveşte balconul şi ancadramentele ferestrelor care formează loggia aparentă de deasupra vestibulului, adică exact aşa cum o cereau gusturile faimosului critic de artă John Ruskin în epoca victoriană, castelul – cunoscut odinioară sub numele de Castelul Roşu, datorită cărămizii aparente – este situat în mijlocul unui mare parc englezesc (devenit apoi un faimos parc dentrologic în perioada comunistă, după ce în anul 1955 clădirea şi parcul din jur au intrat în patrimoniul Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice) care nu este decât o rămăşiţă din vechiul şi vastul domeniu din ţinutul Bacăului al marelui vornic Costache Cantacuzino-Paşcanu.
Costache Cantacuzino-Paşcanu a fost capul subramurei de la gurile Bistriţei a Cantacuzinilor moldoveni, prima subramură ca importanţă a acestei dinastii în Moldova, care l-a dat pe Dumitraşcu-Vodă Cantacuzino în istoria Moldovei şi care se trage, bineînţeles, ca şi verii lor munteni, tocmai din împăratul bizantin Ioan al VI-lea Catacuzino de la începutul secolului al XIV-lea. Moşia Fântânele, cum se numea zona comunei Hemeiuş încă de pe vremea voievodului Ştefan cel Mare, a revenit odată cu majoratul primului său fiu, Gheorghe. Mort însă fără urmaşi şi, pe deasupra înaintea tatălui, ea trece provizoriu în posesia celui de-al doilea fiu al lui Costache Paşcanu, Nicolae, pentru a rămâne apoi definitiv în proprietatea personală a celei mai vârstnice nepoate, prinţesa Pulcheria.
Căsătorită cu Principele Emil de Sayn-Wittgenstein-Berleburg (unul dintre principii ereditari ai nobilimii germane mediatizate ca urmare a cuceririi de către Republica Franceză a principatelor din stânga Rinului şi, mai apoi, ca urmare a disoluţiei Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană în timpul ocupaţiei napoleoniene), prinţesa Pulcheria Cantacuzino-Paşcanu va lăsa moştenire cu titlu personal domeniul de la Fântânele fiicei sale, prinţesa Lucia de Sayn-Wittgenstein-Berleburg. Ea este cea care va construi Castelul Roşu de la Fântânele (astăzi Lilieci-Hemeiuşi) şi tot ea îl va aduce pe Christian Adolf să amenajeze parcul castelului şi să îl populeze cu specii exotice de plante. Prinţesa Lucia de Sayn-Wittgenstein-Berleburg se va căsători, la rândul ei, cu Principele Victor de Schönburg-Waldenburg, un al principe mediatizat ale cărui drepturi nu vor fi redresate nici chiar de reacţionarul Congres de la Viena, iar din căsătoria celor doi va lua naştere prinţesa Sofia Elena Cecilia de Schönburg-Waldenburg, adevărata eroină a poveştii noastre.
Născută în data de 21 mai 1885, la Postdam, Regatul Prusiei din Imperiul German, Sofia Elena Cecilia de Schönburg-Waldenburg va moşteni cu titlu personal de la mama ei Castelul Roşu şi moşia de la Fântânele, iar în data de 30 noiembrie 1906, la Waldenburg, Regatul Saxoniei, ea se va căsători cu Principele Wilhelm de Wied-Neuwied, desigur, tot un prinţ din nobilimea germană mediatizată, dar, în plus de această dată, unul cu rude.
Wilhelm de Wied este nepotul Reginei Elisabeta a României, cel de-al treilea fiul al fratelui său, Principele domnitor – chiar dacă nu mai avea asupra ce domni din 1806, când principatul său a fost topit în Ducatul Nassau şi Regatul Prusiei – Wilhelm de Wied, iar Sofia şi Elisabeta sunt vechi cunoştinţe şi se înţeleg de minune, prinţesa Schönburg-Waldenburg, orfană de la o vârstă fragedă, petrecându-şi mare parte din adolescenţă la moşia de la Fântânele şi în atmosfera saloanelor artistice de la Sinaia ale reginei României, care o luase sub protecţie.
În data de 21 februarie 1914, o delegaţie de 18 oficiali albanezi reprezentând toate provinciile ţării se deplasează la Castelul Wied şi îi conferă oficial tânărului principe Wilhelm tronul Albaniei, originile pe un sfert româneşti ale soţiei sale dovedindu-se un atu, ca urmare a înrudirilor istorice dintre familia Cantacuzino-Paşcanu şi familia Ghica, a cărei provienienţă albanezo-aromână era o sursă de orgoliul naţional în noul stat! Din nefericire, lucrurile care încep cu bine nu se şi termină întotdeauna cu bine.
După Primul Război Mondial, care, printre altele, a dus şi la căderea monarhiilor din spaţiul german, Wilhelm şi Sofia de Wied, împreună cu cei doi copii, Maria Eleonora (născută în 1909, la Postdam) şi Carol Victor (născut în 1913, tot la Potsdam), se stabilesc în Regatul României şi vor fi naturalizaţi cetăţeni români. Sofia de Schönburg-Waldenburg , Principesă de Wied-Albania, va muri în data de 3 februarie 1936, chiar la Castelul Roşu construit de mama sa, Lucia de Sayn-Wittgenstein-Berleburg, pe domeniul de la Fântânele, moştenit de la bunica sa, prinţesa Pulcheria Cantacuzino-Paşcanu. Wilhelm de Wied, Principe al Albaniei, va muri la Predeal în data de 18 aprilie 1945. În ambele cazuri, funeraliile se vor ţine la Biserica Evanghelică din Bucureşti.
Numai castelul construit de Lucia de Sayn-Wittgenstein-Berleburg pentru fiica ei, Sofia Elena Cecilia de Schönburg-Waldenburg, a supravieţuit ca prin miracol la Lilieci-Hemeiuşi. Din fericire, Regia Autonomă a Pădurilor – care a preluat încă de la reforma agrară din 1921 domeniul Fântânele al boierilor Cantacuzino-Paşacanu, mai puţin Castelul Roşu şi parcul – a investit în ultimii ani în consolidarea acestuia, plănuind să îl restaureze şi transforme în sediul filialei sale locale. În absenţa unor alternative mai creative, ne bucurăm totuşi că Castelul Catnacuzino-Paşcanu-Waldenburg nu va împărtăşit soarta teribilă a multor altor castele şi conace monument din România care, chiar şi atunci când au supravieţuit valului de distrugeri comuniste, au fost lăsate – parcă în mod deliberat – de izbelişte (vezi de pildă ce a ajuns Castelul Cantacuzino-Paşcanu din Cepelniţa în urma delapidărilor!). Să sperăm că el va putea să spună mai departe povestea – fascinantă, deşi atât de puţin cunoscută – al oamenilor care l-au ridicat şi locuit până nu cu mult timp în urmă.
https://www.travellerinromania.com/

The Red Castle

“Dumitru and Alice Rosetti-Tescanu - George Enescu” Department was opened in the former manor house of the Romanian boyars family Rosetti-Tescanu, a mansion which is today an historical monument. The edifice was built in 1880, in a beautiful dendrological park, situated in a hilly region, 37 km from the town of Bacau, near Tescani village.
After meeting Maruca Cantacuzino (born Rosetti-Tescanu) in 1909, who was going to become his wife, in 1937, George Enescu often visited Tescani, attracted by the beauty of the landscape. It was in Tescani that he completed his lyrical masterpiece, the opera “Oedipe”, which he dedicated to Maruca.
In 1947, Maruca Cantacuzino-Enescu donated her family mansion to the Romanian state; the manor became a cultural institution. In 1980, “Rosetti - Enescu” Memorial House was opened in the main building. In 1990 and in 1993, the institution was renamed Tescani Cultural Center and “Rosetti-Tescanu – George Enescu” Cultural Center.
Since 2006, the memorial house in Tescani is a branch of “George Enescu” National Museum.
The Rosetti-Tescanu residence
The residence of the family Rosetti Tecsanu was built in 1880 and was the residence of George Enescu; it became a cultural place, in conformity with the act of donation made by Maria Rosetti Enescu in 1947. In 1993 the residence became a cultural center called "Rosetti Tescanu - George Enescu" and reamains till nowadays a residence for artists an for contemporary art; it has a nice distillery for some specialties such as Ţuică de mere or Ţuică de prune.
The residence is a big one; it has a church, a library, a hall for concerts, a hall for conferences, a pension with 35 places and a kitchen. The residence is surrounded by a big forest with large places for cultivating grapes, apples, and plums. From the edifice we can have a wonderful view of the village. The small Orthodox Church and the residence come in contrast with the life of the inhabitants, which is mainly a peasantly one. The houses from the village have different architectural styles: either old farm style or rather ‘rustic’ or new ones with flashy colors. It is really interesting to have a walk through the houses of the village in order to understand the atmosphere of the former time.
The residence is white, in a calm atmosphere, the style is much more refined and it hosts during summer some artists who mainly belong to the contemporary art. It is quite strange to find a place for contemporary art in a village which is still keeping an old farm style. The refined interior of the residence with his classical furniture, his paintings, his bedrooms with a wooden carved furniture expresses very well the Rosetti-Tescanu’s  high class society time - a time of refinement. All the 33 hectares of the residency, the forests and the surroundings belonged to the family who was a rich family of Boyars – Boieri, and invited a lot of artists. Dumitru Rosetti-Tescanu (1852-1897), the former owner, was a famous intelestual and a political man; he was born in Paris and he came to Rumania with his mother Eufrosina Romalo. He became the prefect of Bacău county in 1888 and bought a law firm before marrying Alice Jora (Costache Negri’s niece). He was very well educated, he was austere, had a rich library and a distillery. He knew the Queen Marie, Georgeta and Mircea Cancicov, Octavian Tăslăoanu, Nae Ionescu, Grigore Tăbăcaru, Octav Onicescu, Constantin Brăiloiu, Alfred Alessandrescu, Traian Săvulescu, Felix Aderca, Alice Voinescu and the composers Mihail Jora, George Enescu. Dumitru had two daughters: Maria who married George Enescu, the great Rumanian composer and Nellie who married Maximilian Costin. The family was really concerned with culture and it still is in our days.
For the visitors and the artists, the residence offers a rich museum inside the wall of the edifice, which presents the will of George Enescu, his life and his wife’s life, the family tree of the family Rosetti-Tescani, the rooms of the family and the room of their friend Mihail Jora (1891-1971), a great Romanian-Armenian composer. The residence organizes several concerts in the museum and it offers pension services with several bedrooms - the number 1 and 2 belonged to Maruca and George Enescu. We shouldn’t forget to underline the conviviality of the museums’ staff and the cookers who cook very well, and propose some Romanian specialties such as Sarmale, Ţuică, Mămăligă.
https://www.georgeenescu.ro/