Neamț Citadel is a medieval fortress located in north-eastern part of Romania, near Târgu Neamț, Neamț County. It was built in 14th century Moldavia during Petru I of Moldavia's reign and expanded in the 15th century. The citadel played a key role in Stephen III of Moldavia's defense system, along with Suceava, Hotin, Soroca, Orhei, Tighina, Chilia and Cetatea Albă. History Lack of reliable information on the origins of Neamț Fortress had resulted in several hypotheses whose reliability was often questioned. A number of historians and philologists, as A.D. Xenopol, B.P. Hasdeu, D. Onciul consider that - according to the papal bull of 1232 - the Teutonic Knights of Bârsa had built between 1211–1225 on the eastern slope of the Carpathians a castrum muntissimum which was later identified as the citadel. The Germanic (Teutonic or Saxon) hypothesis was acquired by many of Romanian historians and sustained by both: -the site's onomastic "Neamt", which in Slavonic and Rumanian languages means " German" -and by the fortification style, typical to Imperial German military architecture of Hohenstaufen period XII-XIV centuries. The German knights "the Saxons" have been appointed to fortify the Carpathian passes against the frequent barbarian incursions into Transilvania. The Saxons have been settled in Transilvania (Siebenbürgen- seven castles) since then, 150 years before the founding of later principalities of Valachia and Bogdania(Moldova). Archaeological research of the citadel has not revealed any evidence of a fortification before the reign of prince Peter II (1375-1391) & oldest coins discovered on the site are from the same reign. The name might be related with the name of the district and later county of Neamț where later ( i.e. early 14th century) Saxon colonists settled in the nearby town of Baia (known then as Moldau).

Cetatea Neamț (cunoscută impropriu sub titulatura Cetatea Neamțului) este o cetate medievală din Moldova, aflată la marginea de nord-vest a orașului Târgu Neamț (în nord-estul României). Ea se află localizată pe stânca Timuș de pe Culmea Pleșului (numită și Dealul Cetății), la o altitudine de 480 m și la o înălțime de 80 m față de nivelul apei Neamțului. De aici, străjuia valea Moldovei și a Siretului, ca și drumul care trecea peste munte în Transilvania. Cetatea Neamț făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci. Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVIII-lea (1718) din ordinul domnitorului Mihai Racoviță. Cetatea Neamț a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2015, având codul de clasificare NT-II-m-A-10707. Descriere Cetatea Neamț este construită din piatră de râu (folosită atât ca elevație, cât și ca umplutură a zidurilor), din piatră de carieră (folosită la arcade, pervazuri, piloni și contraforți) și rocă de gresie verzuie. Între cetate și restul platoului se află un șanț de apărare pe latura de nord. În cetate se pătrundea pe o poartă numită "poarta mușatină" aflată pe la mijlocul zidului nordic. Fortul mușatin are forma unui patrulater cu laturi inegale; latura de nord are 38,50 m, latura de sud 37,50 m, latura de est 47 m și latura de vest 40 m. Zidurile sunt groase de aproape 3 m și aveau inițial o înălțime de circa 12-15 m, fiind susținute și consolidate în exterior de 18 contraforți puternici de formă prismatică, care corespund pe direcția zidurilor interioare. În cele patru colțuri ale fortului mușatin se află turnuri de apărare, care nu sunt plasate în exteriorul zidurilor, ca la cetățile Suceava și Șcheia construite în aceeași perioadă, ci încadrate direct în scheletul de ziduri. În mijlocul fortului se afla o curte interioară largă, înconjurată de încăperi cu diferite întrebuințări: pe latura de est se aflau închisoarea, monetăria, camera de provizii și cuhnea (bucătăria) - la parter și demisol, "neagra temniță", paraclisul "Sf. Nicolae", cameră de locuit, camera pârcălabului și camera domnițelor - la etaj pe latura de vest se aflau sala armelor - la demisol și parter, sala de sfat și judecată, o sală de trecere, un iatac și o cameră de taină - la etaj pe latura de sud se afla un lapidarium - la demisol și parter și o terasă - la etaj pe latura de nord nu existau încăperi, aici aflându-se doar zidul de incintă Încăperile din turnuri au plafoane sprijinite pe grinzi groase de stejar, iar celelalte aveau arcade boltite realizate din cărămidă. În curtea interioară se afla o fântână. Majoritatea încăperilor din cetate erau destinate soldaților, cetatea având rol de apărare, ea nefiind locuită de domnitor, familia sa și de sfetnici apropiați decât în caz de pericol. În mod obișnuit aici se aflau aproximativ 300 de oameni. Cetatea era vulnerabilă pe latura de nord, astfel că între zidurile cetății și Culmea Pleșului a fost săpat un șanț destul de adânc, care trecea prin imediata apropiere a zidului, după cum au dovedit săpăturile arheologice. Ștefan cel Mare a poruncit supraînălțarea zidurilor cetății cu circa 6-7 m și construirea unui zid flancat de patru bastioane semicirculare pe latura de nord a fortului mușatin. Acest zid a încadrat o curte exterioară. Pentru a evita apropierea dușmanilor de zidurile cetății și amplasarea de bombarde în apropiere, Ștefan cel Mare a tăiat legătura dinspre coama dealului, de la nord, printr-un șanț de apărare. În cetate se pătrundea printr-un pod de acces arcuit cu o parte fixă și o alta mobilă, sprijinit pe 11 piloni de piatră de formă prismatică cu o înălțime de circa 8 m. Partea mobilă se afla pe porțiunea de pod dintre ultimul pilon și zidul bastionului și se putea ridica în caz de primejdie, printr-un sistem de scripeți, dar odată trecut de ea existau două capcane cu trape, cunoscute și sub numele de "curse de șobolani". Intrarea în fortul mușatin se făcea printr-o poartă gotică, în arc frânt, aflată în turnul de nord-est. Inițial, la cetate se ajungea de pe un drum care ocolea vârful Cerdacului, pe care se aflau "părcane", sub formă de șanțuri întărite cu palisade. Drumul actual a fost construit abia în anul 1834, în timpul domniei lui Mihail Sturdza. Cetatea Neamț în cultura română Cetatea Neamț a fost descrisă în mai multe opere literare care relatează anumite episoade istorice sau descriu zona munților Neamțului. Cetatea în perioada lui Ștefan cel Mare Momentul sosirii lui Ștefan cel Mare la cetate după Bătălia de la Valea Albă (1476) este prezentat de poetul Dimitrie Bolintineanu în poemul "Muma lui Ștefan cel Mare" (1857). Poezia începe cu versurile următoare: "Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,/Unde cură-n vale un râu mititel". Într-o noapte domnitorul bate la poarta cetății, cerând să fie primit înăuntru pentru că este rănit și urmărit de turcii care i-au zdrobit oastea. Mama domnitorului, aflată în cetate, refuză să-i deschidă spunându-i străinului următoarele: „Dacă tu ești Ștefan cu adevărat, Apoi tu aice fără biruință Nu poți ca să intri cu a mea voință. Du-te la oștire ! Pentru țară mori ! Și-ți va fi mormântul coronat cu flori !” Asediul lui Sobieski Rezistența legendară a plăieșilor din cetate la asediul oștirii poloneze conduse de regele Sobieski din 1691 este prezentată în mai multe lucrări literare. Costache Negruzzi a descris această luptă în nuvela "Sobieski și românii", publicată prima dată în "Calendar pentru poporul românesc pe anul 1845" (Iași, 1845). După cum susține criticul Nicolae Ciobanu, nuvela este fidelă textului din "Istoria imperiului otoman" a lui Dimitrie Cantemir (paragrafele CXLIX-CLXIII). În această nuvelă, acțiunea se petrece "pe la sfârșitul lui septemvrie 1686", când o oaste poloneză în frunte cu Ion Sobiețki, regele Poloniei, și hatmanii Iablonovski și Potoțki, ajung în fața cetății. În fortăreață se aflau în acel moment 19 plăieși trimiși de ispravnicul de Neamț pentru străjuire. Dorind să pună mâna pe averile pe care bănuia că domnitorul le-a trimis aici, Sobieski poruncește asedierea cetății. După cinci zile de lupte, timp în care au murit zece plăieși, iar în cetate se terminaseră merindele și praful de pușcă, străjerii predau cetatea și primesc făgăduința de a fi lăsați liberi să plece la casele lor. Văzând că din cetate ies numai șase oameni, din care trei duceau pe umeri pe alți trei care erau răniți, Sobieski hotărăște să-i spânzure, dar este oprit de hatmanul Iablonovski care-i spune că "acești viteji n-au făcut decât datoria lor, datorie patriotică și vrednică de toată lauda, și că au avut norocirea a câștiga făgăduința marelui Sobiețki că vor fi slobozi și nesupărați". Regele îi eliberează, le dă câte 50 de zloți la fiecare, în timp ce "cetatea cu porțile deschise, purtând pe zidurile sale urmele boambelor dușmănești, rămase singură pe culmea înverzită, ca un mare schelet de uriaș". Poezia "Cetatea Neamțului" (1896) a lui George Coșbuc redă într-o cheie parodică acele evenimente. În versiunea poetului, într-o dimineață, străjerii din cetate stăteau întinși pe iarbă și așteptau să fiarbă mâncarea. În timp ce unul dintre ei răstoarnă mămăliga din ceaun, la porțile cetății sosește o oaste poloneză flămândă abătută aici de aburii de mâncare. Supărați că au fost deranjați de la masă, plăieșii refuză să le dea polonezilor de mâncare. Regele Sobieski decide să bombardeze cetatea pentru a pune mâna pe mămăliga moldovenilor, în timp ce principala grijă a acestora din urmă este să ferească ceaunul din calea bombelor. După o săptămână de asediu, lihnit de foame, regele polonez îi imploră pe străjeri să le deschidă cetatea că mor de foame. Bătălia dintre români și polonezi a fost descrisă în nuvela „Sobieski și românii” scrisă de Costache Negruzzi și a fost ecranizată în 1914 de către Leon Popescu, în regia lui Emil Gârleanu.

Free 24.00 RON 12.00 RON - Nice view - Information tables - WC muzeupn@yahoo.com The Fortress has a museum

-