Situat pe un vast platou format la vărsarea pârâului Drajna în râul Teleajen și dominând din înălțimea sa satul Drajna de Jos și întreaga vale a Teleajenului, castelul Filipescu-Kretzulescu rămâne și azi mărturie vie a existenței, timp de peste trei secole, pe aceste meleaguri a două vechi familii boierești române, ce au dat țării cronicari, diplomați și oameni de cultură. Adăpostind azi un sanatoriu TBC, castelul boIerilor Filipești, renovat ulterior de Elena Kretzulescu, a cunoscut o existență marcată deseori de distrugeri profunde și refaceri miraculoase, fiind printre puținele reședințe boierești din Țara Românească care s-au păstrat în forma originală.

Castelul de la Drajna este așezat pe un teren care a fost locuit încă din epoca bronzului, în 1925 arheologul Ion Andrieșescu descoperind într-unul din cei patru tumuli din apropierea clădirii numeroase obiecte din acea epocă.

În anul 1633 boierul Radu Mihalcea, lărgind domeniul său, cumpără de la Udrea (comis), fiul boierului decedat Hrizea, moșie în Drajna de Jos, Stănești și Ogretin, adeverită prin hrisovul de la 18 noiembrie 1633.

Deși comisul Radu își clădise la Cândești case fortificate și o frumoasă biserică, el va fi atras de pitorescul peisaj al Drajnei și va construi aici o culă cu patru turnuri, fortăreață care a fost asediată în 1798 de oștile turcești ale lui Pasvan-Oglu și ale cărui ruine au fost demolate la sfârșitul secolului al XIX-lea de către generalul Iacob Lahovary, primul soț al Elenei Kretzulescu, proprietara Drajnei.

Marele comis Radu a murit în 1658 și va lăsa moștenire domeniul din Drajna fiicei sale Rada Mihalcea, care se va căsători cu Constantin Filipescu Mărgineanu, mare căpitan și celebru cronicar (fiul lui Pană Filipescu, †1665/1666, mare spătar al Ţării Româneşti; ctitorul M-rei Verbica, M-rei Mărgineni, căsătorit cu Maria Cantacuzino, proprietarul Conacului Filipescu de la Filipeștii de Târg). Astfel, Constantin Filipescu devine proprietar al Drajnei, domnitorul Șerban Cantacuzino întărindu-i acestuia stăpânirea moșiei printr-un hrisov din 8 iunie 1680.

În 1792, la partajul averii, Drajna va cădea în lotul lui Nicolae Filipescu, ai cărui urmași o vor stăpânii până în secolul al XIX-lea. Nicolae Filipescu nu va stăpâni decât șase ani domeniul de la Drajna (el murind tânăr, în 1798), timp suficient pentru a clădi biserica din sat. Ulterior, lăcașul va fi refăcut de două ori, în 1879 și 1938, ultima dată prin grija lui Nicolae iorga, oaspete de marcă al castelului din Drajna. Nicolae Filipescu s-a căsătorit cu Smaranda Sturdza, mătușa domnitorului Mihail Sturdza al Moldovei, femeie energică ce îi va dărui trei copii.

În chiar anul morții lui Nicolae Filipescu, 1798, domeniul de la Drajna este invadat de trupele pașei din Vidin, Pasvan-Oglu, care jefuiesc și incendiază conacul și cula cu patru turnuri. Nemaiputând locui la Drajna, Smaranda Sturdza-Filipescu va fi nevoită să se refugieze cu cei trei copii ai săi în Transilvania și de aici să se stabilească la Paris. Aici, copiii Smarandei își vor face studiile, dobândind o serioasă cultură și dezvoltându-și gustul artistic, fapt ce își va pune amprenta și asupra domeniului de la Drajna, prin ambele lucrări de construcție pe care le va efectua aici Alexandru Filipescu.

Revenit în țară în 1810, Alexandru Filipescu-Drăjneanul (1787-1856) va reconstrui întreg domeniul din Drajna, refăcând la început zidurile ce înconjurau curtea și turnând șase tunuri din bronz, ornate cu monograma sa, tunuri ce au dăinuit până în 1916, când armatele germane le-au luat țevile. În aceeași perioadă, Alexandru Filipescu reface și conacul mare din Drajna, clădire impozantă cu trei nivele, decorată în interior după stilul occidental. Acest stil a fost impus de prietenul lui Filipescu, francezul Charles Colson, artist și literat ce va sta până la moarte la Drajna și care este probabil și proiectantul castelului.

În mod cert, Colson este cel care a proiectat și pictat interiorul capelei castelului, ridicată în 1844 de Alexandu Filipescu, servind și drept cavou de familie. Picturile lui Colson nu au fost executate direct pe zidurile bisericii, ci pe vaste pânze fixate pe pereți. În 1892, când Elena Kretzulescu va restaura biserica, tablourile lui Colson au fost mutate din biserica satului, iar în capela s-au executat picturi murale de către I. Vintilescu. Picturile pe pânză ale lui Colson au fost pierdute în timpul primului război mondial, în 1916, doar una - reprezentând Răstignirea - fiind salvată de Dumitru Kretzulescu-Warthiadi și montată în salonul mare al castelului. Tâmpla capelei a fost sculptată din lemn de nuc masiv chiar de logofătul Alexandru Filipescu. În 1977, biserica a fost grav afectată de cutremur, fiind necesară refacerea turlei, dar nu în stilul inițial, ci în cel românesc.

Biserica Sf. Alexandru”, adăpostește cavoul familiei Filipescu, acoperit cu un bloc de marmură pe care se află săpate numele lui Alexandru Filipescu (1787-1856), al soției sale Profira (născută Cuzin: 1790-1888), al fiicei lor, Maria Kretzulescu (1835-1878) și al nepoatei lor, Elena Kretzulescu (1857-1930).

În 1897, Elena Kretzulescu va comanda Casei Borel din Paris un mare orologiu pe care îl va instala în turla bisericii. În spatele bisericii se află clopotnița masivă din piatră, care avea, până în 1916, trei clopote mari ce purtau monograma lui Alexandru Filipescu.

Alexandru Filipescu s-a întors de la Paris nu numai cu o vastă cultură, pe care o dovedește și biblioteca ce a format-o la Drajna, dar și cu un pronunțat gust artistic, el fiind și un remarcabil sculptor în lemn. Comandându-și la Manchester un strung, el a realizat diferite obiecte de artă, dintre care s-au mai păstrat în salonul castelului, până în 1949, câteva candelabre de abanos și marmură. A fost și un pasionat astronom, aducându-și tot din Anglia un mare glob ceresc, pe care l-a instalat în bibliotecă. În plus, în fața castelului, în parc, pe un bloc cilindric de calcar, Alexandru Filipescu montase un ceas solar de pe care un tun miniatural aprindea un exploziv ce anunța în toată valea ora 12. Învățatul boier își procurase chiar și o mașină electrostatică marca „Holtz”.

Alături de castel - în care iarna nu se putea locui, camerele sale mari neputând fi încălzite corespunzător - Alexandru Filipescu va construi și un „conac de iarnă”, cu ziduri groase și călduroase, format din șase camere și un hol. Tot el, fiind mare iubitor de cai și având o herghelie, va construi și un masiv grajd din piatră.

Prima componentă a ansamblului arhitectonic de la Drajna, care atrage atenția vizitatorului, este vechea moară de apă, construită din piatră și având un imens acoperiș de șindrilă, susținut de stâlpi sculptați. Imediat după moară se ridica un vechi portic de piatră, ce indica drumul spre castel și care avea gravate în chirilică numele lui Alexandru N. Filipescu și anul 1831, data la care el a început reconstrucția conacului. De la portic, o alee traversa satul, conducând până la dealul pe care se înalță zidurile groase ale curții de la Drajna. Din parcul castelului, pornesc două alei, ambele plantate cu nuci, conducând una spre șoseaua județeană și cealaltă spre capela domaniului. Parcul, în care se remarcă brazii seculari, oferă de pe terasele sale de piatră o splendidă panoramă a Văii Teleajenului.

Castelul este construit pe trei nivele (parter și două etaje), având douăzeci și șapte de camere, șase antreuri, două camere de baie, trei WC-uri, două cămări, o bucătărie, trei camere și o pivniță vastă la subsol. Stilul în care a fost construit poartă amprenta occidentală, la modă în acea vreme, vizibilă mai ales în decorația interioară. Nu numai școala făcută la Paris de Alexandru Filipescu și cultura dobândită aici și-au spus cuvântul, ci și influența lui Charles Colson asupra cosmopilitului boier. La parter din hol se intra în sala de arme (cu bogate colecții) și în sala de biliard, care oferea acces pe terasele castelului. Camere de oaspeți, mobilate în lemn de nuc masiv, încadrau sala de biliard. Tot la parter se aflau cămările, bucătăria și intrarea în vastele pivnițe.

Accesul la etaj se realiza printr-o monumentală scară din piatră ce pornea din holul de la intrare. Remarcabil este, la primul etaj, salonul mare, care avea, ca piese de rezistență, un frumos cămin saxon de faianță policromă (demolat în anii 70), un policandru de 18 lumânări (electrificate) și un mare pian de concert „Boisselot”, al lui Constantin Kretzulescu. Salonul dădea într-un mare cerdac, cu vedere spre Teleajen. Urma un fumoar oriental, cu măsuțe încrustate cu sidef, cu două oglinzi mari turcești, cu etajere arabe, covoare karamani, șaluri de kashmir și alte suveniruri orientale. O altă sală de la etaj era cea a bibliotecilor, al cărei mobilier data de pe vremea revoluției franceze. Pe perete trona, între alte portrete de familie, și tabloul în mărime naturală al marelui Aga Constantin Kretzulescu, care a îmbogățit considerabil biblioteca cu lucrări de medicină, litere, știință și drept. Adesea aici venea marele istoric Nicolae Iorga, când locuia la Vălenii de Munte, pentru a consulta prețioasele colecții ale bibliotecii castelului.

O altă încăpere a etajului era marea sufragerie de douăzeci de persoane, din care se putea trece în sera de iarnă. E de remarcat că și la palatul din București, Elena Kretzulescu a construit o seră de iarnă. Tot la etajul I se afla și apartamentul Elenei Kretzulescu (școlită și ea la Paris), mobilat în stilul celui de-al doilea Imperiu francez, precum și alte camere de oaspeți. La etajul al II-lea se afla, în turnul pătrat al castelului, o cameră decorată în stil japonez, cu mobilier din bambus și ornamentată cu vechi stampe japoneze iar pe tavan având o imensă umbrelă japoneză. Urmau cinci camere de dormit, pentru musafiri, scara conducând la foișorul din vârful turnului mare al castelului, de unde se deschide privirii o minunată imagine a munților dimprejur.

Din 1863 domeniul Drajna a fost administrat de un consiliu de tutelă compus din dr. Nicolae Kretzulescu, unchiul proprietarei minore, și Nicolae Racoviță, care au arendat moșia, conacul intrând în paragină. Când a revenit de la Paris, Elena Kretzulescu - împreună cu primul ei soț, generalul Iacob Lavovary - a început munca de restaurare a întregului ansamblu, dar costurile mari nu au dus la un rezultat spectaculos. În 1883 cei doi soți au divorțat, Elena Kretzulescu recăsătorindu-se tot cu un general...Panait Warthiadi (1847-1911), care din 1885 se va ocupa de administrarea Drajnei și refacerea tuturor clădirilor. Rezultatele eforturilor celor doi soți au fost anihilate de marele cutremur din 2/14 octombrie 1892, care a produs pagube enorme castelului.

Din această cauză, timp de zece ani familia va locui în conacul de iarnă, castelul fiind pe jumătate ruinat. Neavând fonduri suficiente pentru a-l reface, Elena Kretzulescu se va ocupa doar de renovarea bisericii familiei, apoi va dona teren și materiale de construcție pentru ridicarea unei școli în centrul satului (inaugurată în 1903 de ministrul învățământului, Spiru Haret). În plus ea va arenda întreaga moșie de 1300 ha obștii sătești, care o va exploata sistematic. De aceea în 1907 domeniul Drajna nu a cunoscut furia revoltei țăranilor.

Pentru a obține banii necesari restaurării castelului, Elena Kretzulescu va concesiona spre exploatare Societății Forestiere „Drajna”, condusă de Stelian Popescu, cele 10 000 ha de pădure pe care le poseda în Drajna.

În 1912 ea va începe - împreună cu fiul său, Dumitru Kretzulescu-Warthiadi (1885-1970) - renovarea castelului, respectând planul vechiului conac al lui Alexandru Filipescu. Singura modificare majoră care i-a adus a fost reconstruirea turnului mare în partea de sud-vest a clădirii. În plus, castelul a fost dotat cu toate utilitățile momentului: băi moderne, apă curentă, curent electric etc. În numai un an, vechiul castel și-a recăpătat nu numai aspectul dar și gloria de odinioară. Totul a durat însă foarte puțin: în 1916 castelul a fost ocupat de trupele germane, care au instalat aici o casă de odihnă pentru ofițerii convalescenți. Germanii au topit țevile de bronz ale tunurilor ce străjuiau curtea, precum și clopotele bisericii, dar au îmbogățit biblioteca cu sute de volume de literatură germană, pe care le-au lăsat în Drajna la plecarea lor.

După 1918, reforma agrară va diminua drastic domeniul Drajna, Elena Kretzulescu rămânând doar cu 10 ha cultivabile, 15 ha livezi de pruni și 27 ha de pășuni. Bătrână și bolnavă, aceasta va părăsi Drajna și va vinde cele 10 000 ha de pădure, precum și palatul din București. Cu câteva luni înainte de a muri, în 1930, ea va lăsa castelul moștenire - așa cum făcuse și bunicul ei - nu fiului ei, ci nepotului, Contantin Kretzulescu-Warthiadi (1908-1980). Împreună cu tatăl său, acesta se va ocupa de exploatarea domeniului, de refacerea gajdurilor și a dependințelor. În special Dumitru Kretzulescu-Warthiadi, inginer agronom și doctor în științe la Munchen, va exploata științific cele 53 ha de la Drajna, va crește animale și păsări de rasă, creând o fermă avicoă și pomicolă renumită.

Ca și cum cutremurul nu ar fi fost de ajuns, în 1945 o altă calamitate s-a abătut asupra castelului din Drajna, pe 15 iulie întreg domeniul fiind rechiziționat de trupele sovietice, care au devastat interioarele și ferma, luând cu ei tot ce au putut. La 21 septembrie 1945, în urma unei anchete, s-au putut înregistra dimensiunile jafului: uși distruse și furate. lustre distruse, oglinzi sparte, dușumele scoase și luate (137m2), două tablouri de Grigorescu furate, mobilier furat (2 noptiere, 2 șifoniere, 2 somiere, 12 scaune și 2 mese). Au fost furate până și trei butoaie de stejar, 10 000 de cărămizi, 15 m3 lemn fasonat, 40 m3 ulucă etc.

După aceste devastări cumplite, familia nu a mai putut locui la Drajna decât sporadic, până în martie 1949, când, - în urma ultimei exproprieri - castelul a fost confiscat, statul amenajând în interiorul lui, odinioară somptuos, sediul Gospodăriei Agricole de Stat, apoi un orfelinat, ulterior un cămin de odihnă pentru sportivi și finalmente, un Sanatoriu TBC, destinație pe care o are și astăzi.

S-au pierdut astfel, în acele vremuri de furie distructivă, valori inestimabile, cărți rare, mobile scumpe, tablouri prețioase, obiecte de familie, toate furate sau distruse de unii localnici și de noile autorități ale comunei. Doar câteva piese de mobilier și albumele de familie, - pe care le-am putut admira la familia Elena (Warthiadi) Aldea și Gheorghe Aldea, - au mai rămas din bogățiile interioare ale castelului Filipescu-Kretzulescu din Drajna, admirat odonioară de Nicolae Iorga.

https://turism.drajna.ro/

Free

- The Castle is used as a hospital

- No visiting